Cusături

Am lucrat la cartea aceasta de Cusaturi ani de zile, aproximativ vreo trei ani. Am inceput de fapt de cind am terminat Ritmuri de imblinzit aricioaica. Scriam pe bucatele de hirtie scurte notatii jurnaliere, amintiri, convertiri ale unor experiente felurite. Le puneam apoi intr-un bol de abanos daruit de un prieten. Intr-o vara cu maci si circiumarese, m-am apucat sa le transcriu. Pe masura ce transcriam, poemele, micile naratiuni, se desfaceau, chemau alte poeme. In trei zile, din bolul de fisiute de hirtie dintre cele mai diferite, au aparut Cusaturile.  Era cam prin 2011, dar nu le-am publicat imediat, le-am lasat la dospit, m-am intors la ele, pentru ca fiecare poem trebuia sa aiba justetea si blindetea unei priviri retrospective. Scrisul Cusaturilor a fost inclusiv un scris si o cusatura pe dinauntrul meu. Un exercitiu al memoriei, al rabdarii, al intelegerii, al nostalgiei amestecate cu acea vie si omeneasca dorinta de firesc, dar si cu o viziune care transcende obisnuitul. Cusaturile mele sint si poeme ale acelor mici-mari iluminari supravietuitoare.

E in primul rind o mare bucurie atunci cind scrii un poem, o carte, sa vezi cum din tot ceea ce era nelamurit se incheaga, prin cuvinte si imagini, ceva care are forta expresiva. E o mare multumire chiar in momentul in care surprinzi cum din zone diferite (cuvinte, imagini, trairi) vine acea mica viziune cind reusesti sa prinzi exact forma care sa exprime toate astea. Seamana cu multumirea unei croitorese, dar e ceva mai mult, pentru ca e vorba de un moment inefabil, cind ceea ce e vag, imaterial capata concretetea dorita.

Un volum in care am regasit acelasi sound pe care l-am ascultat si acum douazeci de ani in Cenaclul Litere, aceleasi mici povestioare din copilarie sau din vis numai ca, de data aceasta, poezia da seama de apocalipsa personala careia autoarea i-a supravietuit. Cusaturile reprezinta incercarea de a aduna la un loc niste petice, asta, desi poeta recunoaste nu stie sa coasa si regretul este cu atit mai mare, cu cit nu sint niste simple petice, ci bucati din propria fiinta pe care incearca sa si-o adune dupa dezastrul suferit.

E nevoie de multa empatie pentru a intelege, intr-un mod optim, culegerea Doinei Ioanid (Cusaturi, Ed. Cartea Romaneasca, 2014). Desigur, putem opta pentru interpretarea in grila posttraumatica. Totusi, aceasta constatare – usor detectabila in titlu – ar pune accentul asupra efectelor, a cicatricilor. Destule incizii se inchid fara a se vindeca. Textul e urma experientei. […] Doina Ioanid a atins un punct inalt al constiintei sale creatoare, deoarece ne pune in fata unui conflict de nerezolvat: scrisul imita vorbirea sau invers? […]

Povestea vietii are intotdeauna coerenta, si aici se uita cu incrincenare Doina Ioanid, la povestea propriei vieti, intr-o combinatie de tip pasienta, alternind imaginile din copilarie, de tip rural, cu cele dintr-un prezent bucurestoid, cu taximetristi nebuni si oameni apatici. […]