Colonia fabricii

Moni Stanila este o autoare cu un traseu interesant, nu numai geografic, ci spiritual. Vine din Banat, dar a trecut val-virtej prin Bucuresti, ca sa ajunga la Chisinau, unde e sefa de cenaclu (Republica) si editorialist. Despre traseul spiritual, ajunge sa spunem ca a publicat un jurnal de convertire, pe nume Iconostas. Colonia fabricii este un volum experimental, intre memorialistica, poem in proza si colectie de documente, foarte de-acum ca alcatuire si dimensiuni. Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa va speriati de cuvintul experimental.

Am terminat de citit Colonia fabricii de Moni Stanila. Ce carte frumoasa! Un spectacol de istorie. O carte superba despre cum se intrepatrund vietile oamenilor cu istoria. Ceea ce ramine este poezia. O carte exceptionala!

E un Razboi si pace cu banateni, peste ei trece tavalucul istoriei, un veac nenorocit, pe linga tragediile personale care nu lipsesc. Se ia timpul unui veac intreg si se topeste intr-o singura poveste abordata din trei unghiuri narative (in poem!), cu adinci radacini in realitate, cam asa cum a facut Truman Capote in In cold blood, apoi se imprima textului o atingere elegiaca de la altitudinea careia se vede ce s-a petrecut in satul Balosesti (unde o buna parte din locuitori se numeau Stanila, cam asa cum in Ibanesti, in Mures, o buna parte se numeau Suceava). De fapt, asta e o oglinda mult mai generala, sau cum altfel sa citim ca «nimanui nu-i vine sa moara fara o pusca la cap» (p. 48). Dar ce sint acestia, nascuti razboinici? Nu, ci ei sint de meserie supravietuitori. Iata si aici: «Daca nu plingi, n-ai cum sa vezi» (p. 70). E plin de diamante ascunse in text, si n-am sa explic aici de ce Burcos e un „ciine planeta”. Am citit dintr-un foc Colonia fabricii, de Moni Stanila; ca sa fie o carte perfecta lipseste doar o caciula pe a la rindul 1, p. 48, in rest se leaga tot, un poem scris ca un thriller, cu materie de cronica de familie, prea adevarat pentru istoriile de familie din partea asta de lume.

(...) Colonia fabricii este nu numai o cronica de familie, ci si o educatie sentimentala, reflectind, la nivelul scriiturii, magia acelor intilniri care incarca viata de sens – intilniri cu oameni emblematici sau cu locuri care pot ascunde, in derizoriul lor, centrul lumii. Dincolo de austeritatea discursiva, cartea lui Moni Stanila are intensitate si vibratie continua. E flexibila ca sticla fierbinte scoasa din cuptor – o provocare pentru cititor si pentru critic, care se vede pus in situatia de a jongla cu mai multe optiuni taxinomice. Dar, lasindu-le deoparte pe acestea din urma, importanta, dupa lectura, e bucuria intilnirii cu/ in Colonia fabricii.

E o carte de poezii cu personaje aspre ca lama unui cutit. Niste oameni dintr-o bucata pentru care nu exista jumatati de masura, lucrurile nu sint interpretabile, comunismul nu poate fi negociat, e un sistem de opresiune si represiune si nimic mai mult, cu care trebuie sa te lupti, daca nu vrei sa fii infrint.