Porţile spre Cer...

“… vibrație, puritate ,erudiție, într-o desăvârșită artă a scrierii. Toate intr-un suflu care pulsează spre elevație .”
“ Dacă în,, Crimă perfectă - Prizonieri în propria lumină” autoarea a făcut pace cu poeta și cu prozatoarea,"le-a" împăcat simțurile estetic-onirice,a descâlcit firul intrigilor unui roman polițist,trecându-l prin urechile acului unei poezii intrinseci, în acest nou roman, figurațiile poetice se rezumă la două texte lirice, inserate între pagini,din Borges și Geo Bogza,dar nicidecum aruncate,, acolo",la voia întâmplării.
Altfel spus,autoarea noastră se depoetizează pe sine și, în cabina de probe a scrisului, recurge la un stil vestimentar specific prozei autentice.
Introducerea în poveste este una derutantă,căci,, parfumul de fân cosit", de pe prima pagină, va fi repede înlocuit cu atmosfera încărcată a unui salon de spital, unde formele de durere fizică sunt în conjuncție cu durerea sufletească,pentru care fiecare suferind-protagonist al propriului destin,în cadrul aceluiași scenariu panoramic - plătește un preț prea mare, pentru a se vindeca de incongruențele trecutului.
Triunghiul Tudorița-Pantelimon(Mon)-Amelia(Ami) constituie nucleul cu fulgurații sentimentale, peste care se suprapune povestea compilată a crimei din interiorul triunghiului Milena-Traian-Denisa.
Milena este un personaj cu statut special, personaj-cheie citit printre rânduri, personaj invizibil, personaj înghițit de apele Cerului.
În titlul romanului,, Porțile spre Cer... "punctele de suspensie nu sunt deloc întâmplătoare.Printr-o mărturisire negrăită a conștiinței autoarei către cea a cititorului,regăsim porțile spre cerul de pe pământ.
Pasajul următor încorporează chintesența acestui roman, cuceritor prin argumentația moralizatoare a stilului de exprimare beletristică:
“Iubirea nu are niciun stăvilar. Ea răzbate din adâncul cel mai adânc! Curge asemenea luminii și se revarsă peste toate.E ca seva nevăzută din rădăcina unui pom fructifer,care transformă mugurii în floare și floarea în rod!O singură rădăcină învinge întunericul și trimite spre lumină puzderie de fructe... Pomul plin de roade miroase cu siguranță a Pom,iar Omul plin de iubire miroase a Om și știe să se bucure de aerul curat din mijlocul naturii,de verdele ierbii, de albastrul cerului,de soare,de lună,de stele,de ploaie,de vânt,de tot ce-a lăsat Dumnezeu pe pământ... "
“Romanul Mariei Donan “Porțile spre Cer” este o inconfundabilă creaţie scriitoricească, de o înaltă ţinută literară. Acurateţea scrisului, ireproşabila documentare, sufletul ce ţine loc de cuvinte sunt elementele acestui remarcabil roman.”

“… vibrație, puritate ,erudiție, într-o desăvârșită artă a scrierii. Toate intr-un suflu care pulsează spre elevație .”
“ Dacă în,, Crimă perfectă - Prizonieri în propria lumină” autoarea a făcut pace cu poeta și cu prozatoarea,"le-a" împăcat simțurile estetic-onirice,a descâlcit firul intrigilor unui roman polițist,trecându-l prin urechile acului unei poezii intrinseci, în acest nou roman, figurațiile poetice se rezumă la două texte lirice, inserate între pagini,din Borges și Geo Bogza,dar nicidecum aruncate,, acolo",la voia întâmplării.
Altfel spus,autoarea noastră se depoetizează pe sine și, în cabina de probe a scrisului, recurge la un stil vestimentar specific prozei autentice.
Introducerea în poveste este una derutantă,căci,, parfumul de fân cosit", de pe prima pagină, va fi repede înlocuit cu atmosfera încărcată a unui salon de spital, unde formele de durere fizică sunt în conjuncție cu durerea sufletească,pentru care fiecare suferind-protagonist al propriului destin,în cadrul aceluiași scenariu panoramic - plătește un preț prea mare, pentru a se vindeca de incongruențele trecutului.
Triunghiul Tudorița-Pantelimon(Mon)-Amelia(Ami) constituie nucleul cu fulgurații sentimentale, peste care se suprapune povestea compilată a crimei din interiorul triunghiului Milena-Traian-Denisa.
Milena este un personaj cu statut special, personaj-cheie citit printre rânduri, personaj invizibil, personaj înghițit de apele Cerului.
În titlul romanului,, Porțile spre Cer... "punctele de suspensie nu sunt deloc întâmplătoare.Printr-o mărturisire negrăită a conștiinței autoarei către cea a cititorului,regăsim porțile spre cerul de pe pământ.
Pasajul următor încorporează chintesența acestui roman, cuceritor prin argumentația moralizatoare a stilului de exprimare beletristică:
“Iubirea nu are niciun stăvilar. Ea răzbate din adâncul cel mai adânc! Curge asemenea luminii și se revarsă peste toate.E ca seva nevăzută din rădăcina unui pom fructifer,care transformă mugurii în floare și floarea în rod!O singură rădăcină învinge întunericul și trimite spre lumină puzderie de fructe... Pomul plin de roade miroase cu siguranță a Pom,iar Omul plin de iubire miroase a Om și știe să se bucure de aerul curat din mijlocul naturii,de verdele ierbii, de albastrul cerului,de soare,de lună,de stele,de ploaie,de vânt,de tot ce-a lăsat Dumnezeu pe pământ... "
“Romanul Mariei Donan “Porțile spre Cer” este o inconfundabilă creaţie scriitoricească, de o înaltă ţinută literară. Acurateţea scrisului, ireproşabila documentare, sufletul ce ţine loc de cuvinte sunt elementele acestui remarcabil roman.”