ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat (ediție de buzunar)

O carte care m-a izbit și care mi-a plăcut foarte mult, în atmosfera căreia, deși m-am născut la peste un deceniu de la căderea regimului comunist, m-am regăsit, poate pentru că încă ne luptăm cu aceeași mentalitate în care a fost aruncată și Cristina, și Nana, și iubirea lor, și speranțele, visurile, neputințele, violurile, securitatea cu s mic, portretele iubiților conducători, ale mameinoastreatuturor, umilințele, puii interziși…(…) Mi-a plăcut tensiunea dramatică a romanului, mi-au plăcut personajele, construite complex și cu răsturnări de situație.

Nu credeam că voi mai dori vreodată să mă reîntorc acolo, dar romanul a fost declanșat, ca o mină adormită, de un pas nesigur al unei tinere care se îndoia de toxicitatea comunismului. O fată de nouăsprezece ani, pentru care istoria recentă, edulcorată de nostalgii sau saturată de vaiete, își pierduse valoarea. Întrebarea ei, dacă a fost mai bine în comunism, mi-a dat brînci în „apa vremurilor” – o scufundare dureroasă și care-ți taie respirația. Am simțit că nu aș putea răspunde la fel de simplu, căci nu era, de fapt, o întrebare, ci o căutare. Așa că am încercat să răspund prin propria mea căutare, un exercițiu care nu se poate face decît de la distanță, căci abia în acest fel devine clară poziția din care povestești – sau din care revezi viața pesonajelor tale. Pentru mine a fost important ca ele să nu fie niște victime, ci niște supraviețuitoare, care n-au renunțat să-și exerseze libertatea într-o lume în care acest exercițiu era exceptat de la regulile sociale și putea fi doar privat, interiorizat.

Eu asta am încercat să fac în ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, să ofer perspectiva supraviețuitorului. Asta nu înseamnă că nu există traumă, că nu există suferință, dar și atunci oamenii au trăit, s-au bucurat, au îndurat, au uitat, poate că de asta le place oamenilor. N-am făcut-o în mod deliberat, dar și eu sunt o supraviețuitoare. Am plâns cât am plâns, ne-am recules, ne-am înspăimântat și acum să vedem cum mergem mai departe, pentru că dacă nu, murim cu toții. Trebuie să supraviețuim; eu cred în viață și cred în faptul că viața înseamnă transformare și înseamnă energie.