Apropieri

…eseurile din partea a treia a cartii, toate dedicate unor probleme, in esenta, literare sint fara exceptie, extraordinare. Aceasta parte a treia se numeste, am aminat momentul cit am putut, Portrete interioare. Ale cui portrete interioare? Nu cumva ale autorului insusi?

Cea mai recenta aparitie editoriala semnata Ion Vianu, la Editura Polirom, se numeste Apropieri. Este o culegere de eseuri si note de lectura, texte inedite si asezate riguros in trei categorii: Eseuri in libertate, Psihanalitice si Portrete interioare. Cititorul poate naviga liber de la un text la altul, cu atit mai mult cu cit concizia acestora confera lecturii o dinamica agreabila. Genul eseistic, dificil si prin urmare tot mai putin cultivat la noi, este ideal pentru Ion Vianu, care raspunde tuturor exigentelor acestuia: de cultura temeinica, de gindire profunda si originala si de scriitura expresiva.

Toate aceste texte se citesc cu placere, in primul rind, pentru ca au fost scrise cu placere. Transpare din ele relaxarea pe care o are un autor neconstrins de nimic atunci cind isi scrie textul. Fiind o delectare autentica, are privilegiul de a fi puternica prin insasi afirmarea ei, fara vreun efort si fara artificii.

Cit despre stil, Ion Vianu reprezinta imbinarea dintre moralistul de tip francez, imperturbabil, si scriitorul de tip german, nelinistit filosofic. Un senior adevarat.

Mereu placuta este reintilnirea cu Ion Vianu si textele sale. De data aceasta intr-un volum de apropieri, o carte de eseuri si fragmente pe teme literare, istorice si filosofice. Apropieri cuprinde trei parti: Eseuri in libertate, Psihanalitice si Portrete interioare, ultima fiind si cea mai consistenta. Vianu scrie despre lumea literara si artistica, despre realitatea cotidiana, despre apropieri si departari, despre mersul lumii, despre referintele esentiale ale tineretii sale: medicina si psihanaliza.

Demersul acestei carti este de fapt acela de „a sesiza proximitati acolo unde nu exista decit departari”: „Fie ca incerc sa renunt la iluzii pe care mi le-am facut despre mersul lumii, fie ca citesc, recitesc sau privesc opere literare, filmice, imaginea mintala care mi se impune este zoom-ul, apropierea”.

Volumul, cu un titlu bine gasit, se articuleaza din contributii anterioare, publicistice si eseistice, de format variabil.

Stilul e ceremonios, distins, putin pedant, devitalizat, aici, in raport cu cel din Amor intellectualis, unde observam un scenariu narativ si o superioara epicitate. Din Apropieri este exclusa, cu obstinatie, orice referinta mai consistenta la sine. […] Ion Vianu nu vorbeste despre disidenta lui, reala, despre curajul sau din anii ’70, neimpartasit, despre traumele subiectului uman care este. Nu se pune in scena si nu se psihanalizeaza. Portretul lui Ion Vianu, unul de o rara distinctie si noblete (caci exista o noblete si fara blazon: cea a culturii), este umbrit in mod voit, pus intre paranteze, scos din discutie, exclus programatic din apropierile plurisemantice ale cartii.

Un titlu cit se poate de potrivit pentru aceasta adunare originala de ginduri bazate pe trairi, lecturi si evenimente recente. Nimic nu este fortat in aceste apropieri ale departarilor aparente si de fiecare data perspectiva originala a autorului, experienta sa de viata si experienta profesionala de medic si de psihanalist adauga valoare si intaresc originalitatea care sta la baza interesului pe care cartea o trezeste in rindul celor care au sansa de a-i fi cazut in mana.