Camera obscură. Vis, imaginație și bandă desenată

Ei bine, aceasta maniera lirica si metaforic-expozitiva capata proportii personale. Argumentul cercetarii (pe cit de simpatice sint toate aceste preludii de basm, captatio) cauta sa explice felul in care autorul a fost influentat de subiectele pe care le trateaza. Departe de un studiu academic (ma refer aici la departarea asumata fata de stilul propus de Ion Manolescu), cartea lui Stanomir devine povestea benzilor desenate ca simptom ideologic. Astfel, felul in care diferiti autori aleg sa isi construiasca povestile tine – pare sa spuna Ioan Stanomir – de dorinta de a expune concepte politico-sociale la scara larga prin conventia romanului grafic sau a BD-ului. Din moment ce cartea este gindita si construita ideologic, mare parte din temele gindirii teoretice contemporane (postcolonialism, razboi rece, canon, remodelare postmoderna) sint cautate in subsolul arhitectural al naratiunilor grafice...

Sint sigur ca pasionatii de banda desenata si fostii copii care citeau pina toceau revistele si albumele pe care le gaseau, cu greu, in anii comunismului, vor gasi in aceasta carte aroma nostalgica a unor timpuri cenusii pentru Romania, dar magice pentru ei, si se vor bucura sa citeasca analizele ample pe care autorul le dedica operelor si personajelor care le-au incintat adolescenta si continua inca sa ii incinte. Cartea lui Ioan Stanomir este o veritabila lectie despre comparatism literar si o reconstituire ludica a unui timp care si-a lasat amprenta atit asupra lui cit si asupra literaturii si a lumii in general. O recomand cu multa caldura!

Sa citesti o opera literaro-grafica cu candoare, in copilarie, si sa o analizezi cu instrumente critice sofisticate, la maturitate, iata o situatie ideala pentru realizarea unei exegeze desavirsite.(...) Volumul Camera obscura se remarca nu numai prin farmec literar, ci si prin dramatismul ideilor. Ioan Stanomir este unul dintre cei mai valorosi eseisti afirmati dupa 1989.