Indignare (ediția 2020)

Apărut în 2008 (și ecranizat acum cîțiva ani), Indignare formează, împreună cu celelalte romane de mici dimensiuni Povestea lui Orișicine (2006), Umilire (2009) și Nemesis (2010), așa-zisa tetralogie a morții cu care, de altfel, Philip Roth (1933-2018) și-a încheiat, în mod deliberat, prodigioasa carieră de peste treizeci de romane.

Plasat în America începutului deceniului cinci al secolului trecut, în timpul războiului din Coreea, romanul este confesiunea tînărului de 19 ani Marcus Messner, care ajunge la colegiu pentru a scăpa din măcelăria kosher a tatălui său, dar, mai ales, pentru a evita înrolarea. (…) Pe cît de preocupat este Marcus de propria libertate, pe atît de obsedat este tatăl lui de ideea pasului greşit, a unui act necugetat cu consecinţe tragice. Personaj formidabil, tatăl este torturat de frica neprevăzutului care i-ar putea scurta viața fiului, în special o exmatriculare care l-ar putea trimite pe front la moarte sigură. Conflictul dintre tată și fiu ar putea fi rezumat drept confruntarea dintre independenţă şi precauţie.

Indignare este unul din acele romane ale lui Roth care nu abordează în primul rînd un ansamblu, care e doar fundalul, ci un studiu de caz. Cazul este Markus, un june care nu-și poate ține gura și, prin urmare, înainte de a împlini douăzeci de ani, ajunge erou fără voie al războiului din Coreea. (…) Un roman perfect, cu un tragism compus din ingredientele cele mai banale ale vieții. Umor nu este chiar deloc? Există și un umor temperat, de pildă în excelenta scenă a primei întîlniri cu decanul pentru băieți, în pathosul cu care îi expune acestuia, în rezumat și cu citate exacte, concepția lui Russell despre creștinism și restul religiilor sau în deliranta scenă a „raziei chiloților albi”. Veți citi și veți vedea…