Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor

„Bărbații vin de pe Marte, femeile de la coafor” a apărut la finalul lui 2015 la editura Trei și este continuarea volumului „Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut”, ambele fiind scrise de cea mai amuzantă combinație literară românească: Simona Tache și Mihai Radu.

Astfel, primului volum publicat de către cei doi îi urmează cel al cărui titlu face referire la una dintre metehnele femeilor (mersul la coafor), după ce primul a afișat pe copertă „tradiționalul” venit „de la băut” al bărbaților.

Ambele volume – deși nu știu dacă au fost gândite de la început ca atare – sunt o parodiere a faimoasei cărți (de nișă) scrise de John Gray: „Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus”, care se dorește a fi un „ghid practic pentru îmbunătățirea comunicării și pentru obținerea rezultatelor dorite în relațiile dumneavoastră”, dacă e să citez subtitlul ultimei menționate. Știm, oricum, că ambele volume s-au născut prin intermediul rubricilor din Cațavencii.

Simona Tache și Mihai Radu, la fel ca dr. Gray, punctează modurile și aspectele în și prin care bărbații și femeile se diferențiază în fiecare clipă. Sigur, dr. Gray o face cumva detașat și nu la fel de amuzant ca Simona și Mihai, a căror miză aș cam paria că nu este aceea de a salva relații și căsnicii; poate vor să le salveze pe cele care pot fi salvate cu și prin umor oricum. Pentru celelalte există seriosul Gray.

Pe de o parte, putem fi foarte sobri, ne putem lua mutra academică și dezaprobatoare și să spunem că e o carte bazată pe stereotipuri și prejudecăți: bărbatul își iubește la fel tricoul în toate cele 10 zile de purtat constant, și-ar da un rinichi pentru a urmări toate partidele de fotbal de pe glob, are zero intuiție și +10 forță la desfăcut borcane încăpățânate, mândru la fel ca un câștigător de Nobel, este incredibil de competitiv la tot ce nu contează; femeia nu e gata niciodată la timp, vrea să știe cu cea mai mare precizie cât de tare s-a îngrășat și pe unde, e foarte ușor de fraierit dacă vrei să o pui în dificultate cu ceva banal și să te amuzi mai ceva ca la TV, devine un monstru odios atunci când i se face, brusc, fomică.


„Foamea, la femei, pare o defecțiune de construcție! Brusc, o ia cu leșin, îi scade glicemia, se albește la față, i se frâng picioarele ca spaghetele băgate în apă clocotită. Până în momentul ăla era OK. Ați fost la restaurant – nu i-a fost foame nici cât „să ciugulească”, s-a îndopat cu apă și ceaiuri, ca dup-aia, în mijlocul străzii, foamea-lunetistă s-o secere nemilos”.


Pe de altă parte, e atâta umor bun și inteligent în cartea asta că n-ai cum să o ignori dacă ai apucat să citești două-trei pagini. Dar cum spuneam, cei scorțoși să se abțină, că le va dăuna!