Orbi

Limpede, lucid, clar, sincer și curajos. Așa este romanul „Orbi” al Petronelei Rotar, pe care îmi doresc să-l fi citit mai devreme. Este o scriitură liberă, când dură, când firavă, care sapă în interior și mângâie, dar abia după ce îți șterge„ pata oarbă” de pe retină și se asigură că vei vedea mai clar. Pentru a scrie un astfel de roman e nevoie de o logică clară, de o acceptare și o asumare a sinelui și, în același timp, de un impuls al scrisului eliberator, vindecător. Nimic nu îi lipsește acestui roman care își plimbă cititorul pe un fir epic în care planurile temporale alternează, dar fără ca naratorul omniscient să te piardă din ochi, fără să te lase să îți pierzi atenția. Îi știam esența și m-am ferit de această carte tocmai pentru că, acum mulți ani, nu am știut să mă feresc de orbii din jurul meu, dar nici nu am putut recunoaște că și eu eram oarbă. M-am temut că „Orbi” mă va face să îmi revăd rănile despre care nu am vorbit și pentru care nu am depus plângere în fața nimănui. Am tăcut. Am fost Alexa și am devenit Călin. Am fost victima abuzului fizic și psihic și, fără să vorbesc despre asta, am devenit agresorul psihicului. M-am identificat, deci, cu ambele personaje ale romanului, personaje care își fac rău reciproc. Dar, mult mai grav, fiecare își face rău singur. Aici țin să subliniez că romanul nu aduce în lumină neputința femeilor de a se înțelege cu bărbații sau neputința bărbaților de a înțelege femeile. Femeia nu este strict victima, iar bărbatul nu este strict agresorul. E adusă în lumină neputința omului de a vedea în interioriul său și drumul pe care trebuie să-l parcurgă pentru a se vindeca ȘI pentru a se accepta, căci nu poți iubi dacă nu te iubești pe tine însuți / însăți sau fără să ierți. Scriind „iertare, am strâns din dinți și mă întorc la Alexa, personajul care m-a scos din întunericul de care am crezut că am trecut complet, personajul pe care mi-aș fi dorit să îl întâlnesc, dar iată că nimic nu e întâmplător și, după atâta timp, m-a ajutat acum să șterg ultimele pete negre. Romanul Petronelei Rotar te face să simți că nu ești singur și că te poți vindeca. Ai siguranța în mâinile tale, i-ai dat paginile, iar tot ce trebuie să faci mai departe este să pășești pe drumul ei. Sunt sigură că dacă tu, cititorule, nu te identifici cu vreun personaj, în preajma ta e cineva care o va face, cineva care e deja Alexa sau Călin și are nevoie să știe că nu e singură/ă.