Apropierea (ediţia a II-a revăzută şi adăugită, de buzunar)

Nu avem de-a face cu o poveste care se desface simplu, urmind un curs liniar, ci cu una care se formeaza din bucatele, fiecare voce venind cu cite o parte, care nu este neaparat una care sa urmeze celei anterioare. Ne putem inchipui ca fiecare personaj al romanului ne trimite scrisori pe care noi, pe masura ce le citim, ajungem sa punem cap la cap anumite intimplari si sa facem niste legaturi care ramasesera in aer de la o scrisoare sau alta. De la cele sase voci vom afla povestea unui pact propus in trei si facut in cele din urma in doi, un pact care are de-a face cu scrisul, cititul si poezia, cu literatura. Vom mai afla despre o poveste de dragoste imposibila dintre un poet roman emigrant si o basista- sculptorita spanioloaica adultera. Despre o retea de traficanti din Spania, condusa de doua lesbiene si ce rol are Adrian in toata povestea asta. Despre o aventura amoroasa petrecuta in Berlin intre Dana, o proaspata absolventa de facultate care se plimba intre Spania si Sibiu si The Great, aceasta fiind o parte care traseaza destul de multe linii importante ale intregii povesti care este Apropierea.

Nu cred că iubirea și poezia sînt sinonime, nici în cărți, nici în viață. Dar amîndouă îți fac viața mult, dar muuuult mai frumoasă. Și mai intensă. Și ce e valabil în viață, în cazul iubirii și poeziei, e valabil și în cărți. Sigur că perechea iubire-poezie e fantastică, e ca Bonnie și Clyde, și atunci cînd iubești, poezia capătă o forță uriașă, ceea ce pînă atunci erau niște simple cuvinte capătă brusc un înțeles copleșitor. „Cerul începe de la glezne”, de exemplu, versul lui Aurel Dumitrașcu. Dacă iubești și citești versul acesta, înțelegi brusc cît de frumoasă e lumea, cît de frumos e să fii tînăr. Și mai înțelegi niște lucruri pe care le trec sub tăcere, ca să nu fiu spoiler.