Adevărata cronică a morţii lui Yeşua Ha-Nozri

Gh. Sasarman ne propune un roman excelent construit, apelind la formula rodnica a lui „ce-ar fi daca”? Formula definitorie pentru omul predispus la utilizarea neingradita a imaginatiei si la punerea sub lupa gindirii libere a modelelor incetatenite. Imi vin in minte Intermitentele mortii sau Eseu despre orbire, in care Saramago se intreaba ce-ar fi daca oamenii ar inceta sa moara sau daca ar fi cu totii orbi, raspunzind cu sondari adinci in societatea umana, cu valorari psihologice, sociologice, ideologice de mare cuprindere. Dar si mai pronuntat ludicul Angelus al Ruxandrei Cesereanu («Si daca, intr-o buna zi, trei ingeri s-ar pogori peste oras?»). Avem de-a face cu un soi de sociofictiuni, de simulari de contexte-turnesol, in stare sa puna altfel in lumina mentalitati, comportamente, strategii ale puterii. Romanul lui Sasarman are o miza mai indrazneata, mai subversiva. Muritudinea e un dat destinal de care omul nu e raspunzator. Pina la un punct, nici „vremile” nu stau in puterea sa, ci sint efectul unor complicate intreteseri, care il implica fara a-i lasa dreptul de a interveni. Adevarata cronica a mortii lui Yesua Ha-Nozri experimenteaza demontarea unui mit care functioneaza de doua mii de ani.

Ampla naratiune e construita cumva pe schema romanului de investigatie „politista” si de „mister”, cu strategii desfasurate pe citeva fronturi, in primul rind al organelor de supraveghere ale statului, dar si al celei de a patra puteri, cum e considerata presa, interesata in primul rind de latura senzationala, socanta, de „aventura” a vietii cotidiene, cu grupurile de „paparazzi” ce caricaturizeaza cumva acest interes execerbat comic si umoristic. Mediul angajatilor din Politie, reprezentat mai ales de doua personaje, cu siluete si comportamente conturate cu economie de mijloace descriptive insa foarte eficient, are alura aproape a unei inscenari in care mecanismele respectivului organism public sint scoase la vedere, lasind sa transpara si un fin comic de situatie, daca putem spune asa, generat deopotriva de tipuri de relatie deja validate de practica respectivelor „organe” si de perplexitatile provocate de neobisnuitul eveniment caruia trebuie sa le faca fata.

Și dacă, într-o bună și banală zi europeană, Mîntuitorul însuși s-ar întoarce între noi, nu oriunde, ci chiar în centrul Munchenului, în Marienplatz (Piața Mariei)? Învăluit în giulgiul său mortuar, rănit și epuizat după chinurile suferite pe Muntele Golgotei? L-am recunoaște, noi, oamenii de astăzi, sau poate l-am confunda cu vreun refugiat vorbind o limbă stranie din Orientul Mijlociu, îmbrăcat și comportîndu-se altfel decît noi, așa cum se întîmplă cu mulți alți refugiați? Nu l-am suspecta că este încă unul din șirul de falși Mesia care n-au lipsit în cele mai recente două milenii ale istoriei? Cum ar descrie evenimentul presa de scandal, cum ar reacționa bisericile care folosesc numele și povestea lui Iisus de peste două milenii în scopuri mai mult sau mai puțin sfinte, care ar fi atitudinea politicienilor și a autorităților? Acestea sînt întrebările și premizele cărții Adevărata cronică a morții lui Yeșua Ha-Nozri, semnată de Gheorghe Săsărman și apărută în colecția „Fiction Ltd.” a editurii Polirom în 2016.