Măcelăria Kennedy

Referitor la ultimul dumneavoastrã roman, Măcelăria Kennedy (Ed. Polirom, 2017), aţi spus în timpul lansării de la Reghin că „este singurul roman ale cărui personaje le iubesc absolut pe toate”. De ce doar pe cele de aici? Trebuie să iubeşti oamenii pentru a scrie despre ei sau e suficient doar să-i analizezi?

Să-i iubeşti ca să-i poţi… analiza! Scrisul la romanul anterior – Mierla neagrã – roman în cea mai mare parte autobiografic, mă epuizase enorm, chiar şi fizic. Timp de doi ani, trăisem într-o adevărată tensiune, începusem să am frecvente dureri de cap şi ameţeli periculoase. A venit, în mod firesc, Măcelăria Kennedy, ca un contrapunct benefic, dacă vrei, cu personaje pline de haz (dar şi de necaz, cum e viaţa…), superbe în naivitatea lor, chiar şi în răutăþile lor, pline de umor nebun, dar sănătos, cu întîmplări năstruşnice, multe reale, cunoscute de mine de-a lungul anilor cînd bîntuiam prin ţară ca realizator de radio şi televiziune. Ideea romanului e veche, s-a concretizat doar acum, la momentul potrivit, zic. Am schimbat, din nou, tonalităţile (încerc sã nu mă repet în romanele mele…), armoniile, solo-urile, dacă vrei. Pentru mine a fost o adevãratã terapie. Sper sã fie şi pentru cititori. Însă microuniversul din orăşelul Luna de Jos are multiple conotaţii care sper să fie descoperite. Măcar în parte…

Criteriul după care e fragmentat romanul are în vedere dimensiunea temporală: vineri, tot vineri, sîmbătă înainte de masă, tot sîmbătă, sîmbătă seara, sîmbătă noaptea spre duminică dimineaţa, duminică. Constînd în decupaje temporale, fragmentele nu fac altceva decît să marcheze constant timpul rămas pînă luni, atunci cînd va fi inaugurată măcelăria. Aşteptînd cu nervozitate deschiderea magazinului, Flavius Kasian se confruntă cu o întîmplare neprevăzută ce poate prelungi toată această aşteptare plină de tensiune: e împuşcat în piept, lîngă inimă de către Ovi. Cu o acţiune desfăşurată pe mai multe planuri şi personaje dintre cele mai stranii, Măcelăria Kennedy cîştigă prin arhitecturarea minuţioasă, fiecare personaj, fiecare întîmplare şi fiecare loc fiind prezentate şi detaliate la momentul potrivit.

În carte, toate se petrec în orășelul Luna de Jos, măcelăria se găsește pe strada Cimitirului, acțiunea se desfășoară timp de trei zile și trei nopți, înainte de inaugurarea măcelăriei, personajele sînt toate insolite - Flavius Kasian e măcelarul care visează pomi împodobiți cu cîrnați, nevasta lui, Matilda, doarme trei zile, pe tot parcursul romanului, Noni (Epaminonda), ajutor de măcelar, e și poet local vegetarian, mai apare un pictor care se oferă să picteze popicele cu portretul persoanelor pe care clienții popicăriei ar dori să le doboare, sau un evreu, Sami Munteaurit, rămas în Luna ca să îngrijească mormintele strămoșilor săi. Totul cufundat într-o ironie fină. Toate – spune Radu Țuculescu – sînt „personaje reale amestecate cu personaje imaginare. Cele reale nu sînt copii, nu putem inventa totul, altfel ne-ar durea capul. Oricît aș umbla prin lume, nu mă pot desprinde de orășelul de provincie în care am copilărit, în care am crescut, și unde mă întorc mereu ca să mai iau o gură de aer proaspăt, și apoi să plec cine știe unde.”

După romanul Mierla neagră, apărut în 2015 – un roman al comunismului şi postcomunismului românesc (un roman grav, sumbru, alcătuit din mai multe straturi textuale), prozatorul Radu Ţuculescu a revenit anul acesta cu o nouă carte, un roman burlesc şi fantast, comic şi poetic, din care nu lipsesc, totuşi, accentele dramatice şi notele de un acut realism: Măcelăria Kennedy (efectele tandre ale încălzirii globale) (Polirom, 2017). Am citit cu mare plăcere acest delicios roman, scris cu dezinvoltură şi umor, în care suita de întîmplări petrecute vreme de trei zile în satul Luna de Jos se plasează la graniţa dintre realismul cotidian şi fantasticul parodic, cu note poetice. Fără să insiste în crearea unui cadru social-politic, deşi există referinţe reale la satul Luna de Jos, la vecinătatea lui cu Clujul sau la personaje mediatice „picante”“ de tip Dan Puric (numit în roman… Marele Petric), Măcelăria Kennedy mizează pe ludic, parodic şi observaţie caracterologică: o întreagă şi pitorească galerie de personaje ni se perindă prin faţa ochilor, în situaţii dintre cele mai insolite! Ochiul scriitorului fixează tipuri umane dintre cele mai diverse, concentrate în perimetrul restrîns al micii localităţi de provincie. Peste planul „de jos” se suprapune, fireşte, şi un plan „de sus”, populat cu îngeri rubiconzi şi „drăcuşori roşii”, care punctează cu apariţiile lor insesizabile acţiunile omeneşti. Şi ar mai fi un contrapunct, de data aceasta animalier, reprezentat de familia de berze (vorbitoare!) ce-şi are cuibul în apropierea casei lui Flavius Kasian, măcelarul pasionat de Kennedy, care se pregăteşte, cu emoţii, să-şi inaugureze proaspăta măcelărie.

Trei zile pînă la deschiderea oficială a măcelăriei lui Flavius Kasian, din localitatea Luna de Jos. Înainte cu o zi de eveniment, toți localnicii așteaptă să asiste la eclipsa de soare. Se fac pregătiri și pentru una, și pentru cealalată. [...] Festivitățile atrag inclusiv presa din Marele Oraș. Totul anunță un final apoteotic. Dar chiar așa va fi? Întreaga desfășurare, în ansamblu ca și în particular, este supravegheată de o familie de berze instalate într-un cuib din apropierea viitoarei măcelării și de o pereche de îngeri dolofani și zglobii. Aceste personaje rupte parcă din altă piesă oferă cadrul întîmplărilor extrem de savuroase (chiar și la propriu, dacă ne gîndim la talentul autorului de a descrie bucate îmbelșugate) pe care Radu Țuculescu, chicotind în spatele fiecărei pagini, ni le prezintă cu o vervă, cum se spune, de zile mari. Teatral și comic, senzual și ironic, noul său roman se citește cu uriașă plăcere. E numai bun de recomandat inclusiv celor care nu-și fac o obișnuiță din lectură. Se merge la sigur!