Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață...Opera postumă

Nu cred că există pansament sufletesc mai bun decît poezia. Iar moștenirea lui Brumaru ne ajută să ne păstrăm sufletul curat și mintea întreagă. Răgazurile oferite de lecturile poeziilor lui Brumaru sînt precum popasurile necesare atunci cînd ți se face prea sete. Îngerii, cafelele și iubirile lui Brumaru ne ajută să umplem universuri sterile de frumos.

Ultimele rînduri scrise de Emil Brumaru au fost reunite în volumul Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viaţă. În aceste pagini de colecţie vei găsi poeme inedite, în care se întrepătrund amintiri, imagini din basme, feerii, vise.

În Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață, primul volum al seriei de Opere postume, Brumaru e cel dintotdeauna, ceva mai captiv între nostalgie și melancolie, între viață și moarte. Compromis de propria degradare, el leagă cu sfoară, cum spune, sufletul (Pregătiri), neliniștile invadează spațiul desfătării (Spaima), iar moartea perturbă realitatea Femeii. Printre cele mai reușite poeme e Fii liniștită; scris ca o adresare morții – pregătită să-și trimită fluturii ce reclamă trupul – poemul se desface în scenarii despre clipa desprinderii de viață. Nu oricum: numai după o noapte de amor cu femeia-moarte, ultima femeie, după care îngerii treziți se pot spăla, ultima dată, triști, pe față.

Poemele lui Emil Brumaru nu se pot compara decît cu tablourile lui Ștefan Cîlția. Melancolia fantastă din pictură are în poeme șansa contestării erotice. Brumaru e Cîlția poeziei contemporane. Un creator de imagini antidot împotriva melancoliei blînde. În toate, Brumaru e mai degrabă un pictor ce-și caută situațiile poetice decît un poet ce înscenează tablouri metaforice.

Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață este ciclul cel mai puternic, dînd, într-un fel, legitimitate canonică acestei ample producții publicate postum. Poetul se rătăcește sfios într-o „rea pădure”, mărturisește sentimentul rupturii față de propria copilărie, „ce am mai blînd în mine și mai viu”, pierderea raiului și apropierea rîmelor și musculițelor. Și tot aici au loc cîteva autorelecturi remarcabile, în răspăr, precum acest scurt epitaf care răstoarnă algoritmul poetic din clasica Astenie:„M-am săturat să scriu minciuni frumoase. / Azi sînt urît, boțit ca o mătase / În noaptea nunții lungi și sîngeroase...”.

(…) Menționez și (…) Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață… și VII, La ruinurile galanteriei, din seria de Opere Emil Brumaru, de la Polirom, care adună opera sa postumă: peste 1.500 de texte de un extraordinar nivel poetic, o operă în sine.