1989

Acest roman, 1989, e o acumulare. La inceput au fost niste povesti simple de armata (tragi-comice, asa cum erau multe lucruri atunci), apoi s-au rafinat si s-au inmultit si, in cele din urma, au nascut in mine nevoia unei carti. Si in acel moment a trebuit sa ma hotarasc ce anume vreau sa spun cu aceasta carte. Am simtit ca, dincolo de o simpla insiruire de povesti de viata sub comunism, e nevoie sa prelungesc sina ca sa includ si primele alegeri libere (daca Revolutia a fost acoperita), in felul asta rotunjindu-se si narativ. 1989 este, indirect, un roman despre comunism (despre ce si cum eram noi atunci) si despre cum a trecut el pragul democratiei. Si despre altele, dar in linii mari, cam asta e ideea.

Marea miza a lui Adrian Buz din 1989 are in vedere felul in care participarea la un miracol – Revolutia – se anuleaza, descreste si devine indiferenta. Euforia dezarticulata ascunde altceva: timpul, bucati de viata pierdute. Adrian Buz alege calea simbolica a unei duble risipiri: o data timpul armatei, anchilozant („In toata viata noastra nu am intilnit erori ale naturii cite am gasit in armata”) si apoi Revolutia insasi, la care protagonistul nu poate participa direct, din pricina unui accident stupid. Internat in spital in timpul evenimentelor, el nu poate iesi, pentru ca ar fi dezertor, iar ranit, el devine un erou fara voie in deruta generalizata. Conteaza, asadar, felul in care i se interzice individului, prin farsele destinului, activarea memoriei istorice.

1989 e, in fond, si o carte despre adolescenta, dar in ciuda evidentei, o astfel de referinta ramine imposibila. In ciuda povestii propriu-zise, a tonelor de referinte la muzici, chefuri si secvente din dormitoarele comune sau de pe plaja din Costinesti, printr-un efect pervers al extraliterarului politic, incarcatura contextului e atit de mare, incit, prin comparatie, devine aproape irelevant ca cel in jurul caruia se string straturile povestirii (si ale memoriei) e un adolescent. Conflictul e intre o sensibilitate care da pe dinafara de dorinta si un sistem care produce reglementari pe banda. Povestea acestei relatii e spusa fara emfaza, practic e lasata sa iasa din acumularea de situatii, inclusiv din abrazivitatile unor optici divergente care se confrunta, fatis sau aluziv, de-a lungul romanului. E o varianta de proza indelung calibrata, cu o dinamica excelenta, un roman masiv, in toate sensurile, care elibereaza o voce iscoditoare, incisiva.

1989 e un roman despre o virsta biologica intr-o virsta istorica, e un roman despre un tinar care in anul 1989, la caderea lui Ceausescu, are 18 ani si e incorporat, ceea ce pentru el e un fel de sfirsit al lumii. Nu cred ca lucrurile pot fi separate si puse unul inaintea altuia. In orice caz, autobiografismul mi-a folosit ca pretext, a fost motorul primar care m-a scos din inertie si a ramas ca un schelet de sirma care tine in picioare acest roman, dar care nu e un roman neaparat autobiografic, chiar daca autorul poarta o parte din cicatricile protagonistului, iar multe din personajele mentionate in roman apar cu numele lor reale. De foarte multe ori, am schimbat accentele, am adaugat sau am taiat povestea personala, si chiar si celelalte povesti pe care le-am intercalat, pentru ca romanul sa ia si alte adincimi, sa se completeze intr-o poveste care sa vorbeasca atit despre neajunsurile unei virste, dar si despre cele ale anului in care se petrece. Cam asta a fost unul din motivele pentru care nu am mers fidel pe firul autobiografismului. (...) Ceea ce m-a interesat cel mai mult, in cele din urma, a fost sa creez senzatia de autencitate, sa reproduc atmosfera anului 1989.

E un roman foarte complex, cu o constructie ce ar putea parea prea alambicata, dar care, imi dau seama, este singura ce poate acoperi intreaga zona pe care autorul si-a propus s-o exploreze. In primul rind, principalul teritoriu care trebuie cartografiat este memoria. De aceea, primele pagini ale romanului sint dialogale, cei doi interlocutori fiind barbatul, maturul prezentului, care se scufunda samanic in tinutul abisal al memoriei, folosind ca fetis-pretext o fotografie veche, din liceu. In acelasi timp, incipitul are si un aspect de relatare istorica (in mod intentionat este adaptat si stilul la functionalitatea dorita)…

Sint, asa cum am spus, mai multe romane aici: este un coming-of-age novel, este roman istoric, este roman de armata, este fresca sociala. Este, inainte de toate, un roman al tineretii care trebuie citit ascultind 101, albumul Depeche din '89.