Manualul întîmplărilor

Cind a aparut Manualul, cu cele nici o suta de pagini ale sale, Zadic Armeanul, Ioan Geograful si lumea din jurul lor au parut un fel de esentializare a primelor romane ale lui Agopian, un recipient miraculos in care unii au vazut un roman, iar altii, mai aproape de adevar, un ciclu de povestiri legate intre ele de un fir fantastic nemaiintilnit in proza romaneasca. Titlul le-a stirnit unora banuiala ca autorul isi produsese aici arta poetica, intr-o forma incriptata, fara echivalent. De fapt, Manualul era uvertura, publicata cu intirziere, a romanelor sale si, intr-un fel, un indreptar de lectura a lumii inventate de Agopian. Aici, orice s-ar intimpla, ti se pare ca nu se intimpla nimic, ci doar urmeaza sa se produca, intre un trecut prins in carti, ca intr-un insectar din care isi iau zborul cuvintele intimplarilor petrecute, si un viitor despre care nimeni n-are habar.

La 16 ani de la prima lectura a acestei carti, ramin cu senzatia de atunci: este una dintre cele mai bune carti (proza + poezie) scrise in literatura romana. Iar Pasaroiul Ulise chiar e unul dintre cele mai tari personaje… Din pacate, nu poate intra in topuri, pentru ca nu i s-a inventat inca o categorie.

Insa Manualul intimplarilor (Polirom, Iasi, 2014) desface in fata ta o lume in sine, perfecta ca o monada leibnitziana, neavind nevoie de nimic ca sa respire. Iar in acest univers, cuvintele au gust, fara sa exagerez, cresc, descresc, le simti laolalta cu tabloul unei apocalipse inefabile care lasa sa se vada doua figuri ancestrale, Geograful Ioan si Armeanul Zadig, cusuti impreuna printr-un dialog de intelepciune nelumeasca si trancaneala balcanica, doi filosofi ai nimicului boscorodind, laudindu-se cu vanitati prefacute, cu ascunzisuri aidoma marilor intelepciuni care se insotesc cu nebunia. Oh, ironia apostatului Agopian se simte in cuvintele celor doi prieteni care pastoresc intimplarile, si ele dintr-o lume de margine care ia in deridere istoria si personajele ei cele mai de soi, desprinse din carti populare si bestiarii fabuloase si mai ales pe dregatorii lumii fanariote si nu numai, caci ecoul are tinere de minte. (…) Lasat in voia cartii nu incetezi sa te bucuri si sa te miri de acest manual care fara sa te invete nimic, iti arata totul.

Personajele lui Agopian sint ceea ce vor ele sa fie si niciodata nu e limpede ca intr-un cristal, pentru ca nu trebuie sa fie limpede ca intr-un cristal. Important este ca ele exista: si pasaroiul Ulise, si porumbelul Evripil, si cacodemonul lui Cantemir, si anticarul Hertog, dulaul Magog, ba chiar si ofiterul Malfeior.