Înotătoarea dezosată. Legende metropolitane

Subintitulat Legende metropolitane, volumul Lindei Maria Baros (Inotatoarea dezosata, Ed. Cartea Romaneasca, 2015) este o lectura incomoda. Autoarea a ales, programatic, sa-si incadreze versurile intr-o specie folclorica occidentala. Obisnuit din scoala cu prejudecata ca doar satul pune in circulatie relatari supranaturale sau stranii, cu pricolici si moroi, cititorul roman va fi nedumerit cum sa se raporteze la niste mentalitati specifice marilor conglomeratii urbane. Iata ca si orasul – un spatiu desacralizat in parte – conserva superstitiile, adaptindu-le contextului strazii. Schimbind incontinuu unghiul privirii, poeta modeleaza din asfalt topit fauna si flora. Gigantul construit pentru confort mosteneste aspectul tentacular si scabros al citorva stramosi mitologici. Legendele metropolitane reunesc toate cadavrele peste care s-a inaltat orasul. Memoria nu retine numele niciunui viteaz civilizator. Probabil n-a existat unul.

Poezia Lindei Maria Baros are o forta putin obisnuita si o originalitate absoluta. Nu e cu nimic tributara poeziei romanesti imediat anterioare sau contemporane ei si nici, cit imi pot da seama, celei franceze. Este o lupta pe cont propriu, o experienta individuala crincena care impresioneaza cititorul. Este cumplita si totusi place, ofera tentatia de a te lasa inspaimintat, ca filmele horror. Daca poezia aceasta are ceva ascuns in ea, nu de talent e vorba, ci eventual de geniu.

Nascuta in 1981 si traind la Paris, doctor in literatura comparata la Sorbona si membra a Academiei Mallarm’e, avind parul, cum ne atrage atentia, vopsit in verde, dar folosind metafora, cum se pronunta unii critici, „ca pe un Kalasnikov”, Linda Maria Baros este, orice s-ar spune, o poeta consistenta, cu forta si personalitate, cu un limbaj deopotriva torential si nuantat, care reactioneaza extrem de sensibil la provocarile realitatii («Contactul cu realitatea» – suna un vers al autoarei – «imi da intotdeauna frisoane»). [...] Linda Maria Baros e o poeta originala, cu o enuntare exploziva.

Inotatoarea dezosata. Legende metropolitane, tot un compus geografic gindit/mutat in ontic si ontologic, aduce imagistica celor doua figuri imbinate, insa, maiestrit, orasul si erosul, sub lupa metamorfica. Metropola si sexul ajung, cu luciditate si ordonare atent conduse, intr-o stare de metamorfoza fara de limita, dar privita si organizata din toate unghiurile. Orasul si sexul trec unul in celalalt cu o reversibilitate care tine de anamorphae, decupajele de peisaje, stari sau personaje sint bine taiate, dictia, cu cit mai viscerala, cu atit mai poetica, pentru ca metropola sa devina, de la macadan la drumurile periferice un ouroboros, tarim sinonim „casei din lame de ras”, multiform, apocaliptic, crud, zeificat in functiile sale aberante, stapinitoare, dar stapinit imagistic si liric.