Celălalt Simion

Ce leaga romanul de Simion liftnicul are a face cu Bacaul unor indivizi satui de conditia provizoratului; sau, dintr-un alt punct de vedere, arata cealalta optiune la salvarea prin credinta: sarlatanul. Incolo, umorul e negru si inecacios, cinismul devorator, iar fauna sociala – ocupata cu echilibristica incremenirii – refuza misticismul cu patima. Grimasa ia locul zimbetului revelator, indiferenta spirituala exprima pragmatismul unor mucaliti in stare de orice.

Simion, Celalalt Simion, nu Simion Liftnicul, scrie o lucrare, „dupa multe intimplari”, cu regrete, respect pentru cititori si cu multumiri pentru doctorul Sheehan din Tampa, Florida, care a inventat Xanaxul. O lucrare gen compunere, intr-un stil naiv-confesiune, o compunere in trepte, cu salturi si ocolisuri, o compunere-confesiune divagant-vagranta. Si Simion acesta are stiinta aproape innascuta a povestirii aminate, adastate, de divan persian. Dar ce fel de divan? Unul trecut prin Bacaul prafuit, tern, in care cotidianul prafuit, saracacios, curgind din tranzitie in tranzitie, si fantasticul absurd-grotesc se impletesc strins. De data asta, cu placinte, cu ceai chinezesc amestecat cu Xanax, cu formule imprumutate din Formula As, cu inventii miraculoase, idei geniale de bodega si inginerii financiare.

In jurul lui Simion se grupeaza o intreaga ceata a lui Papuc, ca un fel de banda a lui Harap-Alb. Sint eroi ciudati si dizarmonici, fiecare cu povestea lui adeseori grotesca, insa istorisita ca si cum ar fi cea mai fireasca si banala realitate: Bazil, ziaristul ratat de la Desteptarea, mecanicul Hans, „teutonul” de la Podul Turcului, Gogu, Avocat European, Deputat, Carmen si inca destui. Se tese treptat o intreaga intriga, nu intotdeauna verosimila. Nu conteaza, in proza contemporana se aplica deviza celebrului lant de restaurante Outback Steakhouse: No rules, just right.

Ceea ce m-a incantat in romanul pe care vi-l recomand azi este - pe linga faptul ca Petru Cimpoesu e un virtuoz al comicului de limbaj si situatii, parodiind cliseele cu care ne sufoca massmedia - ca foloseste cu abilitate procedee narative diverse (aminarea lamuririlor, potentarea misterului, excursuri suprarealiste, ingrosari grotesti pina la absurd, povestile din povesti etc.) fara ca asta sa complice lectura.

Sub impulsurile capricioase ale naratorului, restabilirea faptelor nu urmeaza mai niciodata o logica traditionala, ci mizeaza cind pe arta tergiversarii, cind pe elan anticipativ. Constanta pe toata durata romanului, tonalitatea sarcastica si alerta in care sint conspectate faptele intretine peste tot un stil oral, complice si mereu aplecat la urechea cititorului, de factura jurnalistica pe alocuri. Ramine, dincolo de toata aceasta comedie umana, un desen social realist si de actualitate, pe care Petru Cimpoesu il schiteaza cu fler analitic in cele mai degenerate viscere ale sale. Un roman „prietenos cu cititorul” (cum il numea Nicoleta Clivet-Cernea intr-un articol din Vatra) e Celalalt Simion, care fara pretentii moraliste explicite, scoate in relief, ca in tablourile lui Bosch, conturul ingrosat al decadentei umane.