Casnicie (Top 10+)

N. G.: Vom incepe cu o intrebare aparent banala, dar o intrebare care ii pune de multe ori pe scriitori in dificultate. Pentru ca unii scriu pentru faima sau pentru bani (cu toate ca e greu sa ne gindim ca la noi se poate trai din asta), iar altii efectiv pentru explorarea propriei interioritati, vine inevitabila intrebare: tu de ce scrii?



D. C.: Scriu pentru ca-mi place. Imi place enorm sa ma trezesc dimineata foarte devreme, sa-mi fac un espresso, sa ma asez la masa din bucatarie si sa-mi aranjez tutunul (in stinga), caietele cu foi veline si pixurile negre (in dreapta, alaturi de ceasca de cafea). Geamul larg deschis, lumea din jur inca dormind, mintea incepind sa functioneze. De la patru jumate la sapte fara un sfert, atit cit tine cu adevarat dimineata. O placere domoala, bine asezata, aproape ardeleneasca.

Mai apoi vine viata: serviciu, fotbal, cumparaturi si proiecte – o alergatura continua, dar e totul bine atita timp cit, vreme de un fum de tigara, revine gindul la placerea de dimineata si la faptul ca inca mi-o mai permit.

Ceea ce introduce nou romanul lui D. Coman este dubla perspectivă – prezentarea, părerea, propria privire – a ambelor personaje asupra aceleiași stări de fapt. Rebeca rememorează întîmplările, dialogurile în ordine cronologică sub forma unor note de jurnal, perspectiva ei fiind una afectiv-emoțională avînd la bază de multe ori impresii, vise, reacții etc. Pe de altă parte, „el” rememorează succesiunea întîmplărilor discontinuu avînd la bază evenimente legate de notele sale biografice: primul contact cu Rebeca, un revelion, o vizită la Anies, premierea olimpicilor la Ministerul Educației, nașterea unui copil, nașterea celui de-al doilea copil etc. Problemele de serviciu, noile responsabilități ca părinți, oboseala, lipsa de timp şi comunicare nu fac decît să adîncească problemele de cuplu ale celor doi, părînd că ceea ce odată i-a unit, acum să se fi pierdut pe drum, să nu fi existat vreodată. Ceea ce cîndva era iubire şi atracție acum se transformă în reproș şi suferință.  A doua noutate, şi poate cea mai interesantă, a romanului este aducerea în scenă a unui personaj feminin – Daria. Interesant este rolul în care D. Coman i-l atribuie, Daria funcționînd atît ca o „proteză”, întotdeauna disponibilă să ajute în relația celor doi, astfel încît conviețuirea fără aceasta devine practic imposibilă, dar şi în rolul de „clinician” al relației celor doi.