Calitatea luminii

Naratiunea dinamica tine cititorul de la inceput pina la sfirsit in captivitatea unei respiratii largi, cu toate acestea deloc previzibila, nici plictisitoare. Discursul lui Mircea Pricajan este migalos lucrat, gindit sa mentina un suspans prin curenti narativi abil condusi la suprafata. Ce-i iese de minune lui Mircea Pricajan e felul cum echilibreaza proportiile si cicatrizeaza subteranele. Ramificarea simbolica se contabilizeaza ingenios in Calitatea luminii. Citim istoria unui cuplu cu un copil de 8 luni ce se refugiaza undeva in Apuseni ca sa uite de automatismele parintilor tineri. Povestea din prim-plan, asadar, stringe laoalalta o retea de reziduuri dintr-o legatura ce bate in gol. Avem atit de putini scriitori in imediata actualitate care sa dizolve problematica cuplului atit de firesc, incit, iata, cum se intimpla acum, n-ai cum sa nu tresari triumfator spre cei ce indraznesc sa atace subiectul.

Atunci de ce ar fi acest roman diferit de altele? La o prima vedere, nu iese cu nimic in evidenta, fiind inca un roman bine scris, antrenant, pe care il tii minte, pe care il recomanzi prietenilor, insa nu pare a oferi ceva mai mult. Totusi, la o lectura mai atenta, Calitatea luminii are un atu: naratorul ofera o solutie stralucita si naturala nelinistilor si problemelor prin care trec personajele, fapt care nu se intimpla in multe romane unde autorii prefera sa lase finaluri deschise sau din contra, se termina intr-o nota negativa. Mircea Pricajan a ales sa fie optimist. Subiectul este simplu: sint narate trei zile din viata unui cuplu, Antim si Carmina, care au un copil de 8 luni, Codin, si care, disperati din pricina oboselii noptilor nedormite din cauza bebelusului, hotarasc sa plece la munte, la Cabana Pastravilor, cu speranta ca o iesire din zona de confort le va aduce linistea mult dorita.

J.: Asa cum am observat, cititorii (si criticii de pina acum) considera romanul foarte bun, dar se impart cu privire la trasatura generala a acestuia: unii ca este un roman trist, fara prea multe sperante, iar altii ca este optimist, toata povestea despre nefericirea unor momente ale vietii sint de fapt un tratament spre viitoarea fericire. Tu cum il consideri? Au ambele parti dreptate?



M. P.: Daca nu mi-as dori un lucru atunci cind cineva ar termina de citit romanul, acela ar fi sa ramina cu impresia ca a terminat o poveste trista. Nu, fara doar si poate, Calitatea luminii este un roman al sperantei, al increderii; al transformarii, e adevarat, dar si al dorintei de a pune osul pentru reusita acestei transformari. Sigur ca mare parte din materia epica discuta greutatile pe care cei doi protagonisti le au de indurat, sigur ca sint acolo episoade poate sufocante, sint angoase si sint neimpliniri – sint totusi si irizatii ale unui soare ce tocmai a rasarit, este acel moment de incertitudine cind nu-ti dai bine seama ce sint siluetele din departare, te straduiesti sa le deslusesti forma si poti doar sa speri ca, odata cu implinirea luminii, vei avea inaintea ochilor un spectacol grandios.

Calitatea luminii este o lectie de viata si fiecare cititor, daca doreste, o poate trai din perspectiva proprie sau din cele cunoscute de la apropiati. De altfel, am citit sau am auzit opinii ca romanul este trist si plin de deznadejde (unii l-au considerat chiar crud), desi majoritatea considera ca volumul este optimist, mai ales spre finalul acestuia. Nu altfel am citit eu cartea: sint multiple pasaje care mi s-au parut foarte personale, unele scene mi s-au intimplat si mie sau prietenilor apropiati, chiar daca nu o vom recunoaste niciodata.

Calitatea luminii e, in primul rind, un roman de atmosfera. El aglutineaza scene cotidiene, amintiri din adolescenta, sentimente reprimate, confuzii, nelinisti si nemultumiri intr-un tot care subliniaza ruperea ritmului calm si previzibil al vietii cuplului de dinainte de aparitia unui eveniment cardinal: nasterea primului copil. Mai mult decit o simpla dare de seama despre paternitate, romanul este radiografia psihologica a transformarilor pe care cei doi parinti le suporta. Despartirea de viata pe care o cunosteau atit de bine se petrece brutal, nelasindu-le suficient timp pentru a putea intelege ce se intimpla, de fapt, cu ei. Weekendul la munte pe care il petrec impreuna va constitui, asadar, punctul de plecare pentru o meditatie rece, dar necesara.