Lumea ca literatură. Alte amintiri

Povestirile de aici, adevărate, sînt oglinda unor momente faţă de care scriitorul s-a îndepărtat suficient de mult încît să le poată reda fără jenă. (...) Trebuie să ai o vîrstă pentru curajul acesta şi, în acelaşi timp, o capacitate de autoironie peste medie. Să nu te mai gîndeşti la consecinţele scrisului tău, la ce ar mai putea spune unul sau altul, şi să rîzi măcar puţin de propriul trecut. Ioan Groşan este aşa de ani şi ani, aşa că mai nimic nu surprinde la aceste „alte amintiri”, în faţa cărora nu surîzi, aşa cum îşi doreşte scriitorul, decît dacă eşti incapabil de humor.

Nu demult a apărut, în colecția „Ego-grafii” a editurii Polirom, continuarea Amintirilor lui Ioan Groșan. Lumea ca literatură: alte amintiri nu schimbă tonul și ritmul primei părți. Același umor bine temperat însoțit de grația poantei, așa cum ne-a obișnuit autorul. În literatura noastră, categoria amintirilor a făcut tradiție. De la Ion Creangă la George Panu, de la Radu Rosetti la Alexandru Obedenaru, de la Mihail Sevastos la Ovid S. Crohmălniceanu. Iar lista poate fi oricînd extinsă. Ioan Groșan, cu cele două volume din Lumea ca literatură, continuă acest tip de formulă memorialistică. Una care, între paranteze fie spus, este (și a fost dintotdeuna) prizată de cititorul avid de anecdota literară. La urma urmei, dincolo de impresia de șezătoare literară, unde Ioan Groșan joacă rolul povestitorului cu haz și tîlc, se află nostalgia unor altor timpuri care, ferice de noi, nu sînt întotdeauna uitate, ci devin literatură de cea mai bună calitate.

Dacă primul volum se încheia cu tabloul de familie al scriitorilor de la cîrciuma muzeului, de data aceasta avem o trecere în revistă a artiştilor plastici din perioada anilor ’70-’80, iar la final un crochiu intitulat „Cenaclul din Cer”, care este, de fapt, un pomelnic cu toţi scriitorii şi artiştii, în special optzecişti, dispăruţi unul mai prematur decît altul, de la Daniel Turcea (m. 1979), Virgil Mazilescu (m. 1984) şi Aurel Dumitraşcu (m. 1990) pînă la Alexandru Muşina (m. 2013), Traian T. Coşovei (m. 2014) şi Alexandru Vlad (m. 2015). Prin întîmplările lor comice cu scriitori dintre care mulţi nu mai sînt printre noi, Ioan Groşan a dat două cărţi triste pline de umor, ca să mă exprim astfel. Nostalgia resimţită încă de data trecută capătă acum o nuanţă amară, căci acestea sînt istoriile şi anecdotele (o parte din ele) ale unui lumi literare care, de fapt, nu mai există. (Inexplicabil de tragic destinul generaţiei ’80!) Boema optzecistă evocată aici cu atîta căldură de Ioan Groşan a devenit un capitol de istorie literară, iar întîmplările lor s-au transformat în ceva ce seamănă cu legendele.

Mult mai curajos – chiar dacă nu din Ardeal, ci din Maramureș –, Ioan Groșan le oferă cititorilor săi continuarea volumului Lumea ca literatură. Amintiri, continuare intitulată Lumea ca literatură. Alte amintiri (Polirom, 2017). Încă de la început, autorul își avertizează publicul că va fi martorul unor „întîmplări și amintiri ce […] nu pot (și nici n-ar avea cum) să fie «ficționalizate», căci ele au farmecul lor intrinsec, se constituie ele însele într-o «literatur㻓. Farmecul anunțat transpare încă din prima amintire, De ce nu-l suport pe Noam Chomsky, și se face simțit pe parcursul întregului volum. Contrar anumitor concepții conform cărora scriitorul ar trebui doar citit, nicidecum văzut sau auzit, Ioan Groșan dezvăluie întîmplări în centrul cărora se află diverse figuri ale lumii artistice, boeme, prozatori, poeţi, pictori și sculptori, persoane sau personalități care, de-a lungul timpului, și-au intersectat drumurile cu autorul. De-a dreptul hazlie este mărturisirea în care le sînt prezentate Scuze artiștilor plastici. Încercînd să păstreze intactă imaginea scriitorimii, Ioan Groșan își liniștește salutar fiica mai mică la vederea mai multor persoane adormite în jurul unei mese pe terasa Muzeului Literaturii: „nu sînt scriitori, sînt artiști plastici. Ăștia beau pînă cad în cap!“

Sînt cîteva proze de succes aici, care pot fi date ca exemple de texte despre amintiri din comunism și din post-comunism, precum amintirile din perioada Hustler (savuros!), sesiunea de eros în socialism, adică cîteva dintre articolele publicate în Hustler (sînt curios cîți dintre cumpărători le citeau, de vreme ce, îmi aduc aminte, eram copleșiți de fotografii!) sau concursul de Miss Costinești. Sînt și texte care sînt oarecum lacrimogene, precum Cenaclul din cer, în care trebuie să conștientizăm cîți dintre marii scriitori și oameni de spirit au plecat dintre noi, români sau străini.