Lumea ca literatură. Amintiri

Traite, cele mai multe intimplari sint din zona nemuritoare a erosului, relatate cu privirea blinda a maramuresanului Ioan Grosan. Se creeaza personaje si situatii filmice, din universul cinematografic: lumea vesela de la Cannes 1992, unde a fost in calitate de „jeune acteur” (explica pe larg ce insemna asta) in Balanta lui Pintilie. Stilul sec, lapidar, amplifica ecoul in mintea cititorului-spectator: farfuria care se desface in doua cind e taiat biftecul cu cutitul (!), a saptea farfurie de supa pe care o cere un amic la logodna-i, cu scopul de a fugi cit mai repede de viitoarele pirostrii. Astfel, lumea este eros si… mincare, lumea este farsa goliardica.

Lumea ca literatura. Amintiri este impartita in douazeci si sase de episoade, disparate, cu exceptia a doua serii care contin mai multe continuari – Jeune comedien la Cannes (zece episoade-pastile) si Eros in socialism (patru fragmente). Trebuie sa fac o mica paranteza sa va spun ca povestea insirata in zece episoade, cea de la Cannes, este de departe preferata mea din volum. Cu un umor discret si o (auto)ironie fina, Ioan Grosan relateaza experienta sa de la Cannes din 1992 cind, cu un rol secvential (doua-trei treceri prin cadru) in Balanta lui Pintilie si o legitimatie de la Academia Catavencu, a aterizat la faimosul festival, crezind ca va obtine o acreditare. Peripetiile celui care urma sa poarte un ecuson galben de jeune comedien (pe cind avea 38 de ani) nu se opresc la aceasta acreditare, obtinuta cu greu, ci si la serile petrecute pe plaja de la Cannes, cele dormite in masina Eugeniei Voda…

Ioan Grosan (ajung, in sfirsit, la el) duce la indeplinire iluziile domnului Jourdain: orice ar scrie, tot proza este! Chiar si cind povesteste, tacticos, in mai multe episoade, descinderea pe covorul rosu de la Cannes, chiar si cind isi aminteste de o ruda din indepartatul Maramures, Grosan ramine Grosan, cu nimic diferit (si prin nimic inferior) celui din admirabila Caravana cinematografica. Nu despre experienta vorbesc. Sigur ca aceasta are rolul ei (desi sint destui scriitori care se dovedesc la maturitate mult mai naivi decit in primele carti). Ce vreau sa spun e ca, in cazul lui Ioan Grosan, talentul (real si izbitor) e intotdeauna autoscopic. El isi exercita vocatia fiind constient de natura si limitele acestei vocatii.

Lumea ca literatura. Amintiri este un excelent manual de supravietuire prin umor, un volum al unui autor matur, stapin pe instrumentele sale, pe care eu l-as recomanda citit impreuna cu volumul Scriitor in comunism al lui Agopian. Un stil literar cu puteri vindecatoare, va zic eu.

Lumea ca literatura. Amintiri, volum nominalizat la editia din acest an a Premiilor revistei Observator Cultural, se inscrie intr-o deja lunga serie de memorii ale unor mari scriitori contemporani publicate in ultimii ani, dupa Paul Cornea, Ana Blandiana, Gabriela Adamesteanu, Stefan Agopian. Chiar daca memorialistica e de fiecare data altceva decit opera scriitorului respectiv, ea are o savoare aparte, dincolo de functia documentara, deloc de neglijat.