Chihlimbar

În literatură, jubilația se transmite, e molipsitoare. E un mare neserios Cătălin Pavel în Chihlimbar, al patrulea său roman apărut la Polirom. Un copil cu un lego în față care nu respectă deloc, dar deloc schemele de montaj – juxtapune epoci și personaje, limbi și ortografii, iar stilistic e un bazar fără seamăn. În parodia sa de western dobrogean de secol XVI, toate registrele stilistice sînt luate în răspăr, cronicăresc, gazetăresc, administrativ, romanțios, filozofic, liric, și autorul o face cu atîta bucurie estetică încît cititorul are și el destulă dulceață din glazura asta pastelată, delicios absurdă, sieși suficientă. Jubilația lecturii e legitimată, deci, în bună măsură, de măiestria barocă a stilului, de ludicul intertextual, de gratuitatea acestui joc de lego. Cine zicea însă că tocmai clovnii sînt cei mai neliniștiți oameni de pe lume, nu se înșela prea mult. Chihlimbar e un tratat burlesc de gramatică, a melancoliei. Nu ne mai rămîne decît să învîrtim caleidoscopul în jurul acelei picături de chihlimbar, clipa cînd sufletul a știut să zbîrnîie, pară să spună scriitorul: gustă-i toată melancolia. Soluția sa de scriitor este captarea melancoliei în țesătura de cuvinte, regenerarea clipei de grație ca poveste fără sfîrșit, care se termină cu așteptarea unor alte povești – 1001.

Spre deosebire de congenerii lui literari, Cătălin Pavel (n. 1976) s-a încumetat pe cu totul altă cale, afină cu aceea - singulară - deschisă de Ștefan Agopian în anii ʼ80, și anume construirea cu deplină libertate a imaginației a unei lumi de fantasme livrești hălăduind prin realități istorico-geografice mișcătoare ca nisipul. Plus o vibrație aparte a textului, o încredere în puterea cuvintelor, a ritmului și muzicalității lor, de a ține pasul cu ființa gînditoare și simțitoare care le rost(u)ește chiar și atunci cînd simte mai mult decît poate gîndi. Îndrăgostit de literatură în aceeași măsură în care e pasionat de trecut, iubitor de istorie și istorioare, Cătălin Pavel are, ca și Agopian, pe lîngă rafinament livresc, și spirit ludic, și umor. [...] Cu un stil cizelat bijuterește, plin de sugestii poetice și sclipiri diamantine, Chihlimbar te amețește și te binedispune ca o tărie dublu rafinată.

Chihlimbar e un amestec fericit de parodie, lirism, erudiție și apetit pentru povestire, o combinație inedită de comic și dramatism, dar e, mai presus de toate, o carte despre literatură. Despre modul în care toate poveștile se leagă în una singură („eu cunosc toate poveștile care se varsă în această poveste”, spune, la un moment dat, Josquin), despre firescul insinuării fic­țiunii în realitate și a realității în ficțiune, de­spre felul în care lumea poate fi salvată nu doar de la banalitate, dar și de la lipsa de sens, de la absența unui rost abia atunci cînd este prinsă în literatură. Nu întîmplător, cartea începe ima­ginînd o probă liminală, o Judecată de apoi în care oamenii se pot salva derulînd în fața lui Dumnezeu o poveste, care nu poate fi spusă dacă nu este explicată printr-o altă poveste care, la rîndul ei, trebuie să se întemeieze pe o altă poveste. Și așa mai departe, pînă se creează o țesătură imensă, nesfîrșită, de povești care curg una din alta și care toate alcătuiesc realitatea, adică marea ficțiune, marea Carte. Literatura, mai simplu spus. Chihlimbar asta este: o metaforă a literaturii care salvează, prinzînd în rășina ei o lume care, deși se manifestă de la sine, deși pare diversă și agitată, nu capătă semnificație și nu înfruntă timpul decît devenind prizoniera unei ficțiuni.

Romanul Chihlimbar este o împletire de realitate și absurd, fără însă a se face pași spre obținerea unui fluid literar, fără aliterații muzicale și epitete inutile. Acesta este un volum scris cu mîna rece și fără graba unor pretenții simandicoase. Cătălin Pavel optează pentru beneficiul posterității, fără însă a-și asuma plăcerea învingătorilor. Per a contrario, face schimb cu sine însuși, construindu-și un erou de o decență și o modestie la limita unei slăbiciuni vădite. Volumul este o alegorie construită impecabil în stilul unui Don Quijote fără Sancho Panza. Un Don Quijote îmbătrînit nu de ani, ci de veșnicie. Un personaj fără vîrstă, fără față comună, dar cu un mesaj despre trecut și viitor. Chiar dacă unele descrieri, stilistica ordonată haotic, oricît de bizar nu ar suna acest paradox, mi-au dat de furcă, volumul mi-a trezit apetitul pentru inovație în scris, pentru necesitatea de a renunța la acele șabloane tatonate cu care ne-a tot obișnuit literatura clasică. O să descoperiți nu doar o scriere inedită, ci și o gamă vizuală demnă de basmele orientale, dar lipsită de acea strălucire de lux. Cătălin Pavel a reușit să aducă simplitatea și acuratețea la locul potrivit, în refluxul cu care se nasc cărțile de valoare.

Chihlimbar e un amestec fericit de parodie, lirism, erudiţie şi apetit pentru povestire, o combinaţie inedită de comic şi dramatism, dar e, mai presus de toate, o carte despre literatură. Despre modul în care toate poveştile se leagă în una singură („eu cunosc toate poveştile care se varsă în această poveste“, spune, la un moment dat, Josquin), despre firescul insinuării fic­ţiunii în realitate şi a realităţii în ficţiune, de­spre felul în care lumea poate fi salvată nu doar de la banalitate, dar şi de la lipsa de sens, de la absenţa unui rost abia atunci cînd este prinsă în literatură. Nu întîmplător, cartea începe ima­ginînd o probă liminală, o Judecată de apoi în care oamenii se pot salva derulînd în faţa lui Dumnezeu o poveste, care nu poate fi spusă dacă nu este explicată printr-o altă poveste care, la rîndul ei, trebuie să se întemeieze pe o altă poveste. Și aşa mai departe, pînă se creează o ţesătură imensă, nesfîrşită, de poveşti care curg una din alta şi care toate alcătuiesc realitatea, adică marea ficţiune, marea Carte. Literatura, mai simplu spus. Chihlimbar asta este: o metaforă a literaturii care salvează, prinzînd în răşina ei o lume care, deşi se manifestă de la sine, deşi pare diversă şi agitată, nu capătă semnificaţie şi nu înfruntă timpul decît devenind prizoniera unei ficţiuni.