Avalon. Secretele emigranților fericiți (ediţie de buzunar)

Despre asta este vorba în carte, am povestit exact felul în care relația cu comunitatea românească din Michigan a evoluat de la o prietenie spre o distanțare. Într-o altă cultură, relațiile se schimbă foarte mult. Se poate observa asta îndeosebi la cupluri, parteneri, care emigrează împreună și cu toate că în România se înțelegeau foarte bine, ajung odată cu trecerea timpului să nu se mai înțeleagă, viața devine insuportabilă și se despart. Și asta se întîmplă la o scară mare. Ajung să vadă în persoana de lîngă ei o opreliște, li se pare că cel de lîngă ei îi încetinește. Ceea ce înseamnă că relațiile interumane depind foarte mult și de cultură.

Mai e și ideea asta că omul este prin natura lui bun. Nu, omul nu este prin natura lui bun. Asta este o naivitate.

Cartea lui Bogdan Suceavă nu se numește doar Avalon, ci Avalon. Secretele emigranților fericiți și aici voiam să ajung. Emigrezi pentru tine sau pentru copilul tău? Cine-i emigrantul fericit? Tu sau el? Și care e secretul? „Să muncești pînă scuipi sînge”, spune personajul lui Bogdan Suceavă, iar acest răspuns standard al emigrantului e nemilos chestionat de autor, la sfîrșitul narațiunii: ratarea, neizbînda, e acolo, e după colț, te așteaptă, ca pe milioane de alți emigranți. Ți-o asumi și pe-asta? Mi-o asum și pe-asta? Merită?

Bogdan Suceavă nu se plînge nicio clipă de ceva, doar ne spune povestea lui. Face însă nişte observaţii care par foarte juste, referitoare la soarta emigrantului, pornind de la locul de baştină, care îl împinge pe un tînăr studios şi ambiţios să îşi caute locul aiurea: “Eu sînt agresorul. Eu sînt cel ce vine dintr-o parte de lume şi-şi caută loc în altă parte de lume. Acesta este un mare act de agresiune. Emigrantul e întotdeauna cel care agresează.” (…)

Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi este un bildungsroman la vîrsta adultă şi este şi o confesiune tulburătoare. Autorul petrece şase ani din viaţă pentru un anume doctorat, studiind cu o asemenea concentrare şi dedicaţie încît ne duce cu gîndul la eroi literari de demult, care îşi făuresc propriul destin cu o forţă cumva supranaturală.