Biroul de Întrebări Ridicole

Foarte puţin din Dan este în Ian şi viceversa sau personajul meu ar putea fi chiar cel mai îndepărtat loc al sinelui, ori prea exagerat, ori mult mai cumpătat decît mine. Ca scrisul, ca personajele oricărui scriitor, inspirate mai mult sau mai puţin din ceea ce-a citit, văzut şi auzit. Chiar am fost invitat la un club de lectură şi-o fată m-a întrebat de ce n-am venit cu Roxana (n.r. – personaj din carte), referindu-se la nevastă, însă ea nu ştia că-l aveam chiar şi pe Dan Sociu la mine.

Limbajul lui Dan Ciupureanu este paranoid și „trash”, traducînd direct lumea de coșmar din mintea lui Ian. Acest limbaj al deznădejdii, cu fraze scurte și cuvinte simple, ne duce cu gîndul la L.F. Céline, fără însă să găsim și poezia acestuia. Este o lume apocaliptică, în care azilul de boli mintale este peste tot și, mai ales, în mintea eroului, erou care trăiește o dramă oedipiană, dar și o dramă a postumanității. Imaginea lumii lui, hipertrofiată și aberantă, poate fi o (altă) reprezentare a lumii contemporane, care derapează teribil și nu doar în România. Un roman singular, de nerecomandat pentru cei slabi de înger și pentru neinițiații în literatură!

Cu un titlu inspirat, nostradamic pentru noua eră, I.A. dictîndu-ne s.f. fricile sanitar-existențialiste, administrațiile de orice nivel prefăcîndu-se în continuare atotștiutoare, bîjbîind după verdicte medical-epidemiologice, semănînd panică și teamă, Dan Ciupureanu publică o continuare la Omar și diavolii, cu accente quasi-bogomilice aici (deseori, Dumnezeu și Diavolul, cu suita sa de demoni, apărînd împreună, ba chiar la un moment dat stau împreună la masă cu naratorul și mama sa, o masă unde se toarnă binișor în pahare), nuanțîndu-se în ceea ce privește demonii, Oroarea fiind inspirată de „Boală și demonii ei”. (…) Dezinvolt, dincolo de seriozitate sau neseriozitate, Dan Ciupureanu aduce un aer proaspăt în literatura noastră, în care unele miasme ale canalelor (pardon, misterelor) Parisului vor putea fi recunoscute de către… recunoscători.