Plec - roman cu publicitari, magar si umbre

Noi, corporatiștii, hipsteri prin excelență, trăim într-o realitate falsă, ne spune toată lumea. Sloganuri false, LEDuri ce-ți iau ochii, lumini artificiale, toate contribuie la crearea unui stil de viață aparent... fără viață. Așa zic ceilalți. Corporatiștii nu trăiesc, ei (supra)viețuiesc. Se spune. Romanul Plec de Cristina Andone vine tocmai la momentul potrivit să ne salveze onoarea. Nu sunt ironică. Noi, corporatiștii, avem o viață în afara orelor de program. Nu suntem niște roboței aliniați, cu standarde de calitate bifate.

Pe Cristina Andone am «cunoscut-o» prin intermediul cărților ei pentru copii, colecția Povești din Pădurea Muzicală. Am rămas extrem de plăcut surprinsă când am aflat că scrie și pentru oameni mari, dar a fost o reală plăcere să citesc acest roman bine structurat, plin de (auto)ironie și umor.

Personajele Cristinei trăiesc drame interioare autentice: Marta e obsedată de ideea că va fi concediată și încearcă să-și ghicească soarta din numărători întâmplătoare; Vera se străduiește să lase în urmă istoria unei trădări și părăsirea casei în care a fost fericită; Felix Dimuleanu ar vrea să știe mai multe despre femeia care i-a fost mamă și pe care nici n-a apucat s-o cunoască; Mishu s-a săturat să rezolve problemele informatice ale companiei prin sfatul de a conecta computerul la curentul electric.

Dacă ai lucrat sau lucrezi într-o multinațională nu are cum să îți fie greu să intri în atmosfera romanului. Munca la birou, băiatul de la IT, ora programată în calendar pentru băut cafeaua și dezbătut ultimele bârfe, toate te introduc într-o atmosferă tipică de corporație. Nu îmi dau seama cât de ușor sau greu e pentru ceilalți, bugetari, freelenceri sau angajați în firme mici, să se raporteze la poveste, dar în mod cert, dacă ai puține cunoștințe de mass-media și/sau publicitate, nu ai cum să nu citești cartea cu zâmbetul în colțul gurii. Prezența multitudinii de termeni din domeniul publicității nu stingherește, ci dă un aer de autenticitate poveștii și te duce în acea lume atât de diferită.

Stilul romanului nu este unul alert, nu este o aventură în sine, povestea ne poartă prin toate cotloanele, fizice și psihice, imaginare și reale. Fiecare personaj este descris atent, evenimentele sunt «time-stamped» (de exemplu, călătoria durează patruzeci de zile, moartea lui David Trotski a survenit la ora 00:07, pe 1 aprilie, întâlnirea de la 10 cu Felix Dimuleanu), iar acțiunea se dezvăluie treptat, imprevizibil. Este o carte ce te ține captivat, te prinde și nu îți permite să o lași din mână până nu găsești legătura dintre titlu (Plec. Roman cu publicitari, măgar și umbre) și povestea în sine, iar când te prinzi de conexiuni, e prea târziu, că ești cufundat până la brâu în nisipurile mișcătoare și orice încercare e sortită eșecului.

Da, noi, corporatiștii, știm vorbi și despre altceva decât ultimul teambuilding, avem pasiuni, obsesii, frustrări, nevroze. Iar romanul de față o dovedește clar. Dacă nu mă înșeală cunoștințele, este primul roman cu și despre corporatiști din România. Se recomandă citirea lui alături de un termos plin cu cafea (cadoul ideal pentru un corporatist - eu am 3) și un bol plin cu bomboane colorate (pentru un plus de sugar rush)!