Planuri de viață

Fara a transmite pretentii existentialiste ori grimase filosofarde, romanul Planuri de viata se ambitioneaza sa raspunda la una dintre intrebarile nelinistitoare ale literaturii: de unde acel ceva care indeamna la calatorii fara scop? Raspunsul poate fi nelinistea artistului, impreuna cu obligatia reusitei pe care numai strainatatea o imprima, de vreme ce acasa, prin integrare fireasca, nu invita la nimic altceva decit la desfatare si pesimism. Daca se poate sau nu supravietui prin scris, ramine de... trait. Suparat pe toata lumea, mai ales pe establishment-ul cultural, Vasile Baghiu a scris un roman despre drumurile abandonate ale existentei. Planuri de viata acomodeaza cititorul in spatii ale melancoliei, asigurindu-ne, prin amprentele autobiografice, ca indicatiile himeriste pot fi un stil de viata.

Daca va place romanul „felie de viata”, ceva ce poate fi denumit pompos „realism existentialist” ,aveti in romanul lui Vasile Baghiu un roman de o cumintenie desavirsita, dens, lucrat bine, si care are in prim-plan un scriitor de 50 de ani pus, in libertatea tranzitiei nostare, pentru prima data, in fata unei variante superbe – o rezidenta de patru luni undeva in Germania, linga Koln, unde este pus sa isi faca romanul. (…) In ce mod se poate ridica actiunea romanului de la dialogul interpersonal la un dialog intre estul si vestul Europei, asta este ceva care chiar se leaga de planuri de viata viitoare.

Romanul are evident o puternica substanta autobiografica, dar ea se topeste intr-o naratiune detasata. Un scriitor se inspira bineinteles din propria viata, dar rezultatul este constructia unei lumi care functioneaza doar in paginile cartii. Vreau sa spun ca un roman ramine totusi un roman. Chiar daca reflecta viata cu aspectele ei usor de recunoscut, el este un produs al imaginatiei. In orice caz, este un roman care ar putea interesa deopotriva pe tinerii de azi si pe cei mai putin tineri, pentru ca vorbeste despre viata de acum din Romania, cu unele incursiuni in trecut, o carte care spune ceva despre instrainare, singuratate, bucurie si suferinta, despre cautarea unui rost al vietii…

Ceea ce aduce Vasile Baghiu in fata cititorului nu e un loc al instrainarii, cum poate ne-am fi asteptat sa fie, ci, dimpotriva, unul ce recuza un adevar de marturisit in fata lumii si in fata siesi. Un ragaz de marturisire, si, in acelasi timp, un inceput. Cu alte cuvinte, planuri de viata.

Al doilea roman publicat de Vasile Baghiu recent la Editura Polirom, Planuri de viata, este tot atit de original ca tot ce a scris pina acum. Etalind de data asta o scriitura simpla, aparent frivola, colocviala, autorul abordeaza teme de mare profunzime, pe care le face accesibile cititorilor de tot felul.

Romanul lui Vasile Baghiu se poate citi in mai multe feluri (…) poate fi citit de la orice pagina, doar pentru amuzament, dar poate fi citit si ca pe o foarte profunda si complexa imagine a lumii in care traim. Realismul lui este un realism magic, un realism care transcende, care nu striveste corola de minuni a lumii: este un realism prin excelenta estetic, adica un realism care ne dezvaluie vesnicia clipei.