Sexagenara și tînărul (ediție revăzută și adăugită, de buzunar)

Sexagenara si tinarul este noul roman-cult despre tipologia feminina care nu se mai poate incadra in limitele unor virste, inventate de cei obsedati de comprimarea fiintelor in clasificari. Prin Anna, scriitoarea Nora Iuga pare sa adune mesajele femeilor despre care mai toti spunem c-au imbatrinit frumos, acele femei pentru care tensiunile si vibratiile afective nu se deconecteaza niciodata de la viata.

Nu stiu daca anotimpul in care l-am citit este de vina, dar asociez romanul Sexagenara si tinarul cu melancolia dulce a primelor zile de toamna, cand fiecare destainuire pare sa fie prinsa la granita dintre vitalitatea placerilor din anii in care totul parea mai tanar si regretul ca mai toate intimplarile memorabile au devenit prea repede amintiri. Sexagenara si tinarul este romanul unei iubiri platonice si un tribut adus confesiunilor voluptoase, in care literatura, erotismul si amintirile nasc o lectura nestavilita de regulile unei proze calculate. Rar mi-a fost dat sa intilnesc un lirism fluid, atit de bine infiltrat printre caracteristicile indispensabile unei naratiuni acaparante si reduse la amintirile unui singur personaj.

S. G. N.: Nu avem acces direct la corporalitatea noastra. Exista intotdeauna o perceptie, apoi o reprezentare.

N. I.: Toata arta e reprezentarea Erosului, in definitiv. Poate cel mai aproape de trup, asa cum este el facut, este dansul. Pentru dansator, trupul e chiar instrumentul prin care isi creeaza arta.



S. G. N.: Scriitura este asadar marcata de sexualitate.

N. I.: Toate artele sint marcate de sexualitate. Daca nu ar exista Eros, jur ca nu ar exista arte. Stau acum si ma intreb de unde s-a nascut acea nevoie de comunicare care a nascut limbajul. Sa se fi nascut datorita muncii? Sau mai degraba sexualitatea a nascut limbajul? Daca te gindesti ca la animale, aproape toate formele de comunicare (miscari, sunete, penaj) se manifesta in special in perioadele de reproducere, atunci s-ar putea sa obtinem un raspuns. Dar autorul nu scrie astfel gindindu-se la incarcatura aceasta a scrisului sau. Si totusi, e foarte importanta virsta la care te afli atunci cind scrii cartea si, mai ales, ce se intimpla cu senzatiile trupului tau, ce procese biologice si fiziologice au loc.

Mai presus de tabuul dragostei dintre douã persoane între care e o diferenţã mare de vârstã, este ideea de a scrie, a nara, a povesti ca un act de seducţie.
„Confesiunile pot fi mai senzuale decât un act sexual. Ele îl trag cu forţa pe cel cãruia i te destãinui în intimitatea ta.”
Dar aici cititorul, ascultãtorul, ia forma unui tânãr (mai curând a unei priviri de tânãr –„Privirea verde se face dulce ca un șerbet de fistic, îmi vine sã o ling”) a cãrui atenţie trebuie reţinutã, relaţia dintre cei doi rezistã atât timp cât naratoarea vorbește. Tãcerea ar echivala cu destrãmarea povestei de dragoste.

Așa cã Nora Iuga, transpusã în ironica, dezamãgita, nostalgica și, în cele din urmã, epuizata Anna, povestește și povestește și povestește. Despre prieteni, soţi și dezamãgiri, despre tinereţe, regimuri politice, ipocrita lumea literarã.

Apar astfel : referinţe biografice, trimiteri la realitatea contemporanã („Am înnebunit de tot. Trebuie sã mã gândesc la altceva, ca atunci când te doare mãseaua și dezlegi cuvinte încrucișate. Uite, de pildã, la Victor Ciorbea sau la Vasile Lupu, figurile cele mai indicate când vrei sã-ţi piarã pofta de bãrbaţi.”) și mirajul naraţiunii, cu atât mai savuroase cu cât se întrepãtrund („Avea o privire verde, inexpresivã care parcã înota într-un borcan gol. Asta nici nu mã ascultã, nu conteazã, am sã vorbesc în continuare, e oricum mai bine decât cu fotografia sau cu pisica. Anna se gândea la poza lui Nino, bãrbatul ei, murise cu trei ani în urmã și la pisica Dracula cu care își împãrţea parizerul.”)