Insula pinguinilor

Descriere

„Viaţa unui popor nu e decât un şir de nenorociri, de crime şi de nebunii, lucru adevărat pentru naţiunea pinguină, ca şi pentrutoate naţiunile. Cu excepţia aceasta, istoria pinguinilor este vrednică de admiraţie de la un capăt la altul.“

Un misionar creştin ajunge, păcălit de Diavol, pe o insulă acoperită de gheţuri şi, având o vedere foarte proastă, îi confundă pe marii pinguini din specia Great Auk (dispărută la jumătateasecolului al XIX-lea) cu nişte păgâni ce trebuie creştinaţi. El botează animalele, iar Dumnezeu, care în mod normal le pemite doar oamenilor să fie botezaţi, rezolvă problema dăruindu-le pinguinilor suflete şi transformându-i în fiinţe omeneşti. Astfel începe istoria pinguinilor, ce o oglindeşte, satiric, pe cea a Franţei şi a Europei Occidentale. Pinguinii trec prin marile migraţii, prin Evul Mediu eroic, prin Renaştere şi cunosc o epocă modernă, tehnologică; civilizaţia lor ultraindustrială e distrusă, până la urmă, de o campanie teroristă, şi totul porneşte de la capăt. Insula pinguinilor e o critică a naturii umane; morala, obiceiurile şi legile omeneşti sunt obiectul satirei lui Anatole France.

Cele mai citite cărţi, de la clasici la contemporani. Colecţia Carte de Buzunar – un refugiu în lectură, oricând, oriunde, între două destinaţii, la un ceai sau în autobuz.

Anatole France (1844, Paris – 1924, Tours), pseudonimul lui Jacques Anatole François Thibault, poet, jurnalist şi romancier prolific, a primit, în 1921, Premiul Nobel pentru Literatură.
France a fost considerat de contemporanii săi omul de litere francez ideal; câteva cărţi au devenit, în timpul vieţii sale, bestselleruri, iar romanul care i a adus celebritatea, Crima lui Sylvestre Bonnard, a fost premiat de Academia Franceză în 1881. în 1896 France avea să devină, el însuşi, membru al Academiei Franceze. Stilul său, modelat după Voltaire, scriitura lui elegantă, amestecul de scepticism, hedonism şi ironie, tipic viziunii sale, aveau să l transforme într unul dintre autorii clasici ai epocii.
în Insula pinguinilor (1908), Anatole France satirizează moravurile societăţii franceze de secol XVIII şi XIX şi, în subsidiar, ironizează superstiţiile populare şi fetişurile religioase din toate timpurile. France rezervă, în acest tur de forţă alegoric prin istoria umanităţii, un spaţiu amplu relatării ficţionale, de pe poziţii critice, a Afacerii Dreyfus. Romancierul a jucat un rol important în această controversă, semnând faimoasa scrisoare a lui émile Zola, J’accuse, în sprijinul lui Alfred Dreyfus. După mai bine de un deceniu, nevinovăţia tânărul ofiţer evreu, acuzat de spionaj, a fost dovedită, dreyfusarzii având câştig de cauză.
Printre cărţile publicate de Anatole France se mai numără volumul de poeme Poèmes dorés (1873), Poftele lui Jean Servien (1882), romanul autobiografic Cartea prietenului meu (1885), Ospătăria „La regina Pédauque“ (1893), Thaïs (1890), colecţia de cronici literare La Vie littéraire (1888 1892), colecţia de aforisme Grădina lui Epicur (1895), volumul de povestiri Le Puits de Sainte Claire (1895), prozele din Histoire contemporaine (1896 1901), Revolta îngerilor (1914).