Intamplari in irealitatea imediata. Inimi cicatrizate. Vizuina luminata

Descriere

Puţin cunoscute în timpul vieţii autorului, scrierile lui M. Blecher, acest „Kafka român”, cum îl numea Eugen Ionescu, se bucură de o neaşteptată atenţie postumă. Dinu Pillat, Saşa Pană, O. S. Crohmălniceanu, Nicolae Balotă, Al. Protopopescu, N. Manolescu, Mihai Zamfir, Ion Pop au încercat să definească o operă paradigmatică pentru generaţia de prozatori a anilor ’30 (Mircea Eliade, M. Sebastian, Anton Holban, H. Bonciu, C. Fântânaru), descifrând, în semnele unei radicale şi tragice solitudini, mirajul sfârşitului, al eşecului şi neantului, cu alte cuvinte, un exisetnţialism avant la lettre. Fără îndoială lecturile modelatoare din Kierkegaard, Jaspers, Heidegger, întărite printr-un destin uman nefericit, au avut drept rezultat trăirea unei experienţe existenţialiste. Boala necruţătoare, şirul neîntrerupt de ratări implacabile – în ordinea vieţii cotidiene –, mortificarea repetată sub greutatea strivitoare a platoşei de ghips conduc la „permisiunea de a fi necondiţionat singur cu suferinţa” (Kierkegaard). Dacă suferinţa îngustează conştiinţa, ea determină şi exacerbarea subiectivităţii, premisă a actului creator. Tragedia lăuntrică are ca revers exteriorizarea estetică a tensiunilor potrivit unei subtile dialectici aparenţă – esenţă, în incongruenţa căreia scriitorul îşi află tocmai echilibrul relativ dar suportabil. Blecher şi-a resimţit existenţa ca realitate deficitară, ca excepţie, opera sa exprimând sentimentul copleşitor al unei singurătăţi fără ieşire.