Exceptiile procesuale in materie civila

Descriere

Lucrarea de faţă conţine o prezentare inedită a temei excepţiilor procesuale, privite şi cercetate din interiorul procesului civil şi nu extrăgându-le din acest iter procedural.

Autoarea face o cercetare complexă a celor două concepte − „excepţiile” şi „procesul civil” – cu dezideratul de a identifica şi îndepărta obstacolele care pot obtura, temporar sau definitiv, demersul justiţiabililor.

Tocmai de aceea, este analizat, mai întâi, procesul civil în lumina funcţiei sociale pe care o îndeplineşte. Astfel, în viziunea autoarei, scopul procesului civil rezidă în obţinerea unui act jurisdicţional de calitate, în condiţiile unei bune administrări a justiţiei. Aceasta presupune finalizarea procesului printr-o soluţie pe fond, necesară, adecvată şi proporţională, în urma unei gestionări pozitive a resurselor: timp, bani, capacităţi volitive şi intelectuale ale judecătorilor etc. Apoi, sunt supuse unei analize ştiinţifice premisele necesare realizării scopului procesului: recunoaşterea accesului liber la justiţie, existenţa dreptului la acţiune, exercitarea celor două drepturi: accesul la justiţie şi dreptul la acţiune, crearea unui cadru procesual (formal) care să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi o bună administrare a resurselor justiţiei.

Aşadar, autoarea observă că prin invocarea excepţiilor procesuale se invocă existenţa unui incident de natură să pericliteze realizarea scopului procesului: o soluţie adecvată pe fond cu minimum de resurse.

In acest context, remarcăm ca interesantă şi utilă – pentru practicienii dreptului, în special – analiza instituţiei „incidentelor procesuale”. Observând o anumită suprapunere între cele două noţiuni: „excepţia” şi „incidentul”, autoarea a făcut o conturare clară a acestor concepte, o redefinire a lor prin stabilirea funcţiei procesuale a fiecărei instituţii şi modului în care interacţionează în angrenajul judecăţii.

Lucrarea se bucură de originalitate, dar şi de rigoare ştiinţifică, fiind temeinic argumentată şi având un real caracter contributiv în cercetarea temei alese; la elaborarea acesteia şi-a pus amprenta experienţa autoarei de cadru didactic şi avocat.

Recomandăm juriştilor să parcurgă această monografie ce poate constitui un instrument de lucru atât pentru teoreticienii, cât şi pentru practicienii dreptului, contribuind la tranşarea unor controverse „clasice” ale doctrinei şi jurisprudenţei.

Conf. univ. dr. Titus Prescure

Universitatea „Transilvania” Braşov