Comunizarea societatii romanesti in anii 1944-1947

Descriere

Cu infiltrarea propriilor oameni în administraţia statului, comuniştii, acţionând în temeiul unui plan prestabilit, conceput de stăpânii lor de la Moscova, au fost capabili să şubrezească în numai câţiva ani fundaţiile democraţiei româneşti şi să o înlocuiască cu un regim totalitar. De fapt, după falsificatele alegeri din 19 noiembrie 1946, ei căpătaseră un suport pentru a-şi motiva legitimitatea de a conduce România. Aceasta explică şi ansamblul măsurilor adoptate de cabinetul Petru Groza, la iniţiativa conducerii comuniste, în cursul anului 1947, care a dus la dizolvarea Partidului Naţional-Ţărănesc, la îndepărtarea din guvern a reprezentanţilor partidelor burgheze care cooperau cu forţele de extremă stânga şi la obligarea regelui Mihai I să abdice.

Instaurarea noului regim în România a fost însoţită de un număr destul de mare, greu de apreciat la adevărata lui valoare, de victime în rândul populaţiei, de pe urma căreia au avut de suferit persoane din toate straturile societăţii, inclusiv elementele ei cele mai sărace. Arestarea şi internarea în lagăre sau în penitenciare a opozanţior, reali sau presupuşi, ai ,,regimului de democraţie populară" a constituit, după 6 martie 1945, o practică permanentă, care a căpătat proporţii tot mai ample pe parcursul anului 1947, când Partidul Comunist şi-a impus de fapt monopolul puterii în stat. Ea a urmarit nu numai să înfrângă orice formă de rezistenţă activă a populaţiei, ci şi să-i intimideze chiar şi pe locuitorii care, deşi manifestau pasivism faţă de cursul evenimentelor, dar care nu nutreau, de fapt, niciun fel de simpatie faţă de noii stăpâni ai României.