Cazul Magheru

"Cazul Magheru”, desi cu o pronuntata tenta de roman politist, nu poate fi inscris per ansamblu in aceasta categorie. Mihail Drumes mi se pare genul de autor sentimental, care si in fata subiectelor “grele”, precum crima isi pastreaza viziunea idealista. Dar acesta nu e in nici un caz un minus al cartii.

Fiind inspirat din “Crima si pedeapsa”, Cazul Magheru nu copiaza in intregime ideile de acolo si in opinia mea face o treaba mai buna. Lipsesc descrierile sumbre, mizeria de mahala si singuratatea, lipseste chiar si crima, pastrand doar tumultul psihic al personajului. Spre deosebire de Dostoievski, lui Drumes pare ca la un moment dat i se face mila de protagonistul sau si alege sa-l scuteasca de un destin tragic. O alta diferenta – personajele cu care doctorul Magheru interactioneaza nu sunt oameni de la periferia societatii (ca in cazul autorului rus), ci predominant intelectuali.

Inca din copilarie, Ilarie Magheru este chinuit de contradictii si intrebari filosofice referitoare la sensul vietii si utilitatea mortii, in special cat de “gresita” este cea din urma atunci cand nu se petrece natural. Ilarie este profund marcat de moartea dintr-un accident stupid a Martei, prietena sa cea mai buna din copilarie, cu care ar fi urmat sa traiasca o frumoasa poveste de dragoste si decide sa invete din greu pentru a deveni medic. Astfel ar fi compensat tragedia personala cu salvarea altor vieti.

Ajuns medic, Ilarie cosidera ca o calatorie in India si studiul medicinei acolo, il pot ajuta sa intreprinda cercetari si descoperiri medicale de succes, fata de situatia in care ar ramane in tara, insa din lipsa de bani, nu-si poate implini acest ideal. In acel moment intervine ideea preluata din “Crima si pedeapsa”: cum ar fi daca si-ar insusi o suma de bani de la alta persoana, prin furt? Cat de gresit ar fi sa comita o infractiune, daca scopul final este unul nobil – de a ajuta lumea medicala si in final sute de pacienti – in loc sa lase banii proprietarului de drept?

Ilarie incepe sa “coaca” aceasta idee in minte si cauta o oportunitate de a pune mana pe o suma frumusica, fara sa excluda caile ilicite. Evident, aceasta ocazie se iveste intr-un final si conduce la o continuare interesanta a povestii. Episodul este urmat pe de-o parte de investigatii (care formeaza latura politista a romanului) si pe de alta parte de framantari si o intreaga drama interioara (pe care o aflam din insemnarile doctorului Magheru).

Povestea are si o parte romantica, iar autorul acorda un loc destul de important acestei parti. Nu ne lasa nicio clipa sa punem la indoiala umanitatea doctorului Magheru, chiar daca e suspectat de crima cu premeditare. Finalul cartii este de asemenea fericit si toate problemele se vor rezolva in cel mai dragut mod posibil, lasandu-ne cu un gust placut si cu sufletul usor.

Recomand “Cazul Magheru” pentru faptul ca e o poveste originala, al carei parcurs nu este unul previzibil, nici presarat de clisee. Intorsaturile de situatie trezesc interesul, pasajele romantice sunt foarte reusite (cum de altfel par sa fie in toate operele lui Drumes); poate doar unul sau doua capitole sunt un pic taraganate, nimic mai mult. Cazul Magheru este intr-adevar un caz de tribunal, dar doctorul Magheru este un personaj inocent prin natura sa, greu de temut si de detestat.