11 elegii

Apărută în 1966, "11 elegii" este centrul magnetic al operei lui Nichita Stănescu, răshaşurată de critici şi, într-o anume măsură, de şcoleri, deşi aceste "elegii" sunt mai mult puţin discutate decât poemele din "O viziune a sentimentelor". Asta şi pentru că "11 elegii" este o carte extrem de dificilă, în care îşi poate prinde urechile cu uşurinţă cineva care n-are nici cea mai mică toleranţă pentru ambiguitate. Textul se poate decripta, chiar dacă las loc întotdeauna mai multor intrepretări şi nu uneia singure (ce-i drept, titlurile, de exemplu, indică multe). Şi pentru mine, trebuie să recunosc, e ceva destul de greu de digerat. E nevoie, cred, de mai multe citiri. Fiindcă e o carte "totalizatoare", poate la fel de mult ca "Joc secund" al lui Ion Barbu, doar că, spre deosebire de Ion Barbu, gnoza e mult mai puţin estetizată - terenul e destul de arid în figuri de stil, astfel că sugestiile sunt mai greu de "prins".