Însemnări dintr-un bordel turcesc (ediţie de buzunar)

Ca cele mai multe povestiri se intimpla in Bucurestiul uritit de Casa Poporului, in perioada dificila a anilor 2000, aglomerat de soferi nervosi, de cersetori, de oameni stirbi, de maidanezi, nu inseamna nimic concret. Nu neaparat Bucurestiul e cel mai ingrozitor loc de pe pamint. Ci doar ca autorul il cunoaste, in multe cazuri, mai bine decit cititorul. Ca literatura lui urmareste exact ceea ce nu ne convine. Indiferent ca povestea e din Bucuresti, din New York, din Moscova, din Istanbul sau din Chisinau. Cu siguranta lumea din povestirile lui O Ceallaigh nu e una minunata. De la locuitorii blocurilor de garsoniere din periferia Bucurestiului, la muncitorii ilegali din America - nu vedem decit vieti traite in lipsuri, vieti ratate, casatorii pentru acte, neincrederea in ceilalti.

Citind Insemnari dintr-un bordel turcesc mi-am amintit de Dimitrie Cantemir. Philip O Ceallaigh este un Cantemir posmodern: calatoreste mult, face parte dintr-o lume globalizata, dar globalismul nu-l inghite, ci ii permite sa vada diferentele. Ma bucur ca s-a stabilit in Bucuresti. Sper sa-l vedem si la Chisinau. Atunci am avea sansa sa ne vedem bubele dintr-o parte.

Philip O Ceallaigh nu este James Joyce, dar nici nu trebuie sa fie. Scrie fara complexe si mai ales fara iluzii. Nu e deloc putin. Philip O Ceallaigh a calatorit prin toata lumea inainte sa ajunga la Bucuresti. Nu trebuie sa va faceti sperante: nu a ramas in Romania fiindca e Romania altfel. A ramas aici fiindca aici si-a permis, strict economic, sa devina scriitor.

Sint nuvele bune in aceasta carte, si cel putin una este cu adevarat teribila. Acea nuvela este chiar Insemnari dintr-un bordel turcesc, care nu se intimpla la marginea Bucurestiului, ci – desigur – intr-un bordel turcesc, de la malul Mediteranei. Aceasta proza scurta prezinta o brutalitate a melancoliei care vesteste un mare autor. Cartile lui Philip O Ceallaigh de dupa Insemnarile sale (irlandezul este si dostoievskian, dar unul tandru) nu au mai avut acelasi succes, desi – crede autorul lor – au fost mai bune. Nu le-am citit inca.

Ninge la Bucuresti. Zapada mieilor. Eu astept zorile. O sa trag, atunci, o pereche de blugi peste izmene, o sa iau ultimii mei bani, o sa ii pun in buzunarul sting, o sa cobor din bloc, o sa astept un tramvai, o sa iau un tramvai, o sa ies din mahala, o sa ajung in centru, la librarie, si acolo le voi cumpara. Apoi, ma voi intoarce acasa, pe jos, ocolind indelung, cu gindul la ce va urma.