Cartea pernei. Confesiunile unei doamne de onoare de la curtea imperială japoneză (ediţie de buzunar)

Lucruri care te ajuta la citirea cartii. Faptul ca e traducerea integrala a versiunii engleze realizata de Meredith McKinney, doctor in literatura japoneza medievala, cu tot cu o serie de instrumente ajutatoare: un aparat critic substantial, o cronologie pentru contextul istoric, introducere privind editiile succesive ale cartii, sase anexe care explica locuri, persoane, felul in care se masoara timpul, ranguri, titluri si functii birocratice, vesminte si culori, glosar de termeni generali. Le-am folosit din plin. O strategie de lectura: am decis sa baleiez peste listele de locuri geografice, sa nu-mi fac singe rau ca nu inteleg subtilitatile poetice si sa incerc sa deslusesc viata amoroasa a lui Sei Shonagon. (…)

Motive pentru care Sei Shonagon a scris cartea. Un „teanc urias de hirtii” si un indemn primite de la imparateasa au declansat insemnarile care s-au adunat in Cartea pernei. Dar intentia care poate fi ghicita este glorificarea imparatesei Teishi, a elegantei si a culturii curtii ei. Pe cit de admirabile apar rudele lui Michitaka, cei din factiunea Fujiwara rivala au parte de observatii caustice. Insusi Michinaga ne este prezentat orgolios si indaratnic, Fujiwara Nobutaka si fiul sau Takamitsu, biete victime ale modei, sint ridiculizati apasat, iar noi aflam cu surprindere (pe surse) ca sint sotul si fiul rivalei personale a lui Shonagon, Murasaki Shikibu (autoarea Povestii lui Genji). Si nu in ultimul rind, vanitoasa doamna Shonagon are prilejul sa-si etaleze subtilitatea si succesul personal.