Cronică de Cotroceni

(...) aceasta carte ar putea sa intre in Guinness Book, in topul celor mai comentate carti necitite.

Dincolo de anecdotica ei, dincolo de picanterii, cum spuneam cel mai putin surprinzatoare, Cronica la Cotroceni este si un crud exercitiu de demitizare. In cazul de fata a lui Traian Basescu. Dar intrebarea pe care cred ca ar trebui sa ne-o punem este daca este doar cazul fostului presedinte? Eu raspund, cu siguranta nu. Ar trebui, cred, sa meditam la acest semnal de alarma si sa citim aceasta carte si ca pe un exercitiu de autoanaliza si, poate, ca pe un prim vaccin impotriva autoiluzionarii.

Despre Cronica de Cotroceni trebuie spus, in primul rind, ceea ce nu este: o carte de dezvaluiri despre altii sau una de justificari de sine. Ea este o „cronica”, o „dare de seama despre un fenomen important, despre care stii cum s-a produs” – vorba lui Al. Paleologu, citat de autoare. Pe de alta parte, cartea este un „jurnal” in (si prin) care autoarea isi ordoneaza si priveste si propria viata; din acest punct de vedere, este povestea unor iluzii asumate si mai ales a unor deziluzii declarate. Nu in ultimul rind, cartea este o „proza”, un text cu o retorica impecabila si un stil discret si sigur. In sfirsit, din punctul meu de vedere, este mai ales un „document social”, care, peste ani, va putea fi citit ca atare, chiar si fara numele personajelor sale ilustre.

Cine se incumeta sa-i citeasca atent cartea (cu singura conditie de a avea competenta si buna-credinta oferite de apartenenta la un cod comun de moralitate) poate, eventual, sa recunoasca nu doar indreptatirea fostei „facatoare de imagine”, dar si remarcabilele ei calitati scriitoricesti: echilibru, rigoare, eleganta a stilului.

De aici, in primul rind (din calitatea scriiturii din sinceritatea si onestitatea) decurg, pentru cine este dispus sa accepte, atit valoarea documentara, cit si cea literara a cartii.

Cred ca lucrurile sint, in aceasta pri­vinta, destul de simple, daca le privim cu o oarecare detasare – Adriana Saftoiu spune adevarul, si anume, adevarul sau. Cu nuantele obligatorii: adevarul pe care doamna Saftoiu il stie, adevarul pe care domnia sa il vrea facut public, adevarul filt­rat de distanta (deopotriva, temporala si afectiva) s.a.m.d. Dar adevarul sau. Nu unul istoric, cu atit mai putin unul ri­guros matematic. E adevarul Adrianei Saf­toiu care deriva din aceasta Cronica de Co­troceni. Dar, inca o data: este acesta un adevar eliberator?