Nocturne. Cinci poveşti despre muzică şi amurg (ediţia 2017)

Volumul de povestiri apărut la Polirom – Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg –, reia temele cunoscute – celebritatea, dragostea, muzica, trecerea timpului, fiind de reținut mai degrabă atmosfera și timpul – amurgul sau noaptea, timp al confesiunii, al descoperirii interioare, decît arta narativă și structura compoziției. Scrise la persoana I, din perspectiva personajului-martor-narator, toate cele 5 povestiri surprind într-o atmosferă boemă a piazzetelor, restaurantelor, viața muzicienilor care cîntă în aceste locuri descoperind fie povești de viață prin întîlniri inedite, fie oameni providențiali care îi ajută să înțeleagă propriul destin. Tema muzicii leagă cele cinci povestiri care îți readuc în memorie amintirea boemă a vacanțelor în care asculți în Piața San Marco sau în alte piazzete sau cafe restaurant instrumentiști, încercînd să le dai o identitate de artiști, să te întrebi cine sînt și de ce cîntă acolo și nu într-o sală de concert și de ce cîntă pentru tine, spectator neavizat, care auzindu-le muzica, întrerupi o clipă monotonul și repetitivul traseu zilnic pentru a asculta și a visa. Sigur, Ishiguro a reușit să transfere ficțiune în realitate, pentru că de acum, plimbîndu-mă prin oraș, o să-i văd altfel pe artiștii ambulanți, cu o poveste personală, de parcă i-aș cunoaște.

Așa se face că am ales totuși o carte din librărie și am început să o citesc. Am ales Nocturne. Cinci povești despre muzică și amurg. Nu știam nimic despre acest volum, iar poveștile din el mi-au făcut bine. Iubesc muzica, îndeosebi jazzul, mi-ar fi plăcut să am destinul unui jucător profesionist de șah sau, de nu va fi fost posibil, măcar pe cel al unui violoncelist puțin mai bun decît unul mediocru. M-au bucurat violonceliștii din cartea dumneavoastră. Vă spun sincer: am citit-o ca pe o capodoperă nerecunoscută ca atare – dar asta se întîmplă pentru că aceia care lipesc etichete peste literatură oricum nu înțeleg nimic din ea.