Trei săptămâni, cu trei copii

Nu poți să crezi un critic literar care nu a scris măcar un roman de succes, fie el și succes de critică, așa cum nu poți să crezi pe cineva care dă sfaturi despre creșterea copiilor și nu i-a urlat nici unul noaptea în cap, nu a crescut pe nici unul, nu a trăit rolul de părinte.
Iulia Cruț poate fi crezută din acest punct de vedere, mai ales că, în prima parte a cărții, își povestește aventurile de mamă și de "mătușă" imperfectă, de femeie la început doborâtă de un copil mult prea energic, mult prea isteț, mult prea...
Și ce face un psiholog care se trezește în postura de a avea grijă de un copil? Învață! Învață ca să-și scape pielea, învață ca să supraviețuiască, așa cum toți o facem în postura de părinte, învață apoi și generalizează pentru a veni în ajutorul celorlalți părinți și educatori, a psihologilor care ajung să lucreze cu copiii și pentru copii.
Dacă prima parte este povestea, cât se poate de reală, aproape jurnal, aproape ficțiune dacă nu ți-ar spune că este vorba de crudul adevăr, partea a doua a cărții este "lecția" necesară pentru a păstra echilibrul în creșterea copiilor, pentru a trece peste momente dificile, pentru a face lucrurile nu ca la carte, ci așa cum este posibil și necesar.
Cei care au trăit sau trăiesc momente asemănătoare se vor regăsi și vor găsi soluții pentru a scăpa mai ușor pentru ei și mai cu folos pentru copii din situații mai mult sau mai puțin dificile.
O carte numai bună de citit și de viitoarele mame - nu că tații nu ar avea și ei nevoie de ea!