Suflete pereche

Am citit versiunea în engleză, “Where Rainbows End”, iar cartea ni se prezintă într-un format contemporan, fiind defapt o colecție de e-mailuri, mesaje, scrisori sau vederi. Nu ești un martor direct al întâmplărilor, aș zice că mai degrabă ești poștașul prin fața căruia trec toate mesajele și astfel reușești să creezi un fir al povestirii. Aspectul acesta diminuează puțin suspansul surprins într-o carte scrisă în format clasic, dar multele puncte de cotitură fac aproape imposibilă anticiparea a ceea ce urmează. Cartea începe prin a ne prezenta prietenia a doi colegi de clasă, Rosie și Alex. Aceștia ajung să fie cei mai buni prieteni unul pentru celălalt, petrecând majoritatea timpului împreună. Reversul medaliei este că odată cu trecerea anilor ei nu reușesc să vadă în celălalt un posibil partener de viață, argumentând că sunt cei mai buni prieteni și nu ar putea să fie altceva între ei. Există însă amiciție adevărată între un băiat și o fată? Din ceea ce am observat eu pană acum, răspunsul este că nu există așa ceva. Timpul petrecut împreună, sinceritatea sau împărtășirea lucrurilor tainice fac la un moment dat ca unul dintre amici sau chiar amândoi să treacă granița sensibilă a amiciției și să își dorească ceva mai mult. Cartea vine și confirmă această teorie. Prietenia dezvoltată pe parcusul anilor de școală generală și apoi liceu, fac ca legătura dintre Alex și Rosie să nu poată fi ruptă. Chiar dacă ajung fiecare să se căsătorească, să divorțez, iar în cazul lui Alex să aibă un al doilea mariaj, ei continuă să păstreze legătura. Timpul parcă nu s-a potrivit deloc pentru cei doi până la final. În paralel cu povestea lor, urmărim și viața lui Katie, fiica lui Rosie. Născută după o aventură la finalul liceului, Katie ajunge să fie imaginea mamei sale în școală. Împreună cu Toby dezvoltă o relație care pare a fi reecranizarea povești dintre Alex și Rosie. Cei doi se regăsesc în viața micuților și în anumite momente cheie intervin cu sfaturi, încercând să nu lase lucrurile să urmeze același drum precum în cazul lor. Timpul însă pare să joace același scenariu ca și în cazul lui Alex și Rosie. Diferența este că se regăsesc mai devreme. Când Katie avea 31 de ani îl reîntâlnește pe Toby și ajung să trăiască momente care fac să minimalizeze toate relațiile lor trecute. Ajung să expriementeze acea “magic silent”, care confirmă că sunt făcuți unul pentru celălat. Katie alege să își urmeze inima și merge după Toby. Cei doi ajung să fie un exemplu pentru Alex si Rosie. Ajunși la vârsta de 50 de ani, realizează că tot timpul care a trecut a făcut să crească dragostea dintre ei și în final ajung să fie împreună. Concluzionând, cartea oferă multe lecții de viață. Ne reamintim că suntem suma deciziilor bune sau mai puțin bune luate de-a lungul timpului. Cunoașterea reală a sentimentelor și împărtășirea lor poate fi un ajutor și ne scutește de multe bătăi de cap și rute care ne îndepărtează de la traseul nostru. Într-un final tot “ACOLO” ajungem, dar timpul e limitat și contează și când ajungem. Recomand cu drag această lectură!