Shitter's club

Inca o data despre Marc Marronnier – personajul din Dragostea dureaza trei ani, a lui Frederic Beigbeder.

Imi place Beigbeder, chiar foarte mult cu misoginismul lui cu tot. Insa cartea asta este de-a dreptul… demna de titlul ei. E o adevarata betie de cuvinte. Nu stiu cum de am reusit sa o citesc… Ok! Am lasat-o de multe ori deoparte, insa nu imi place sa las cartile neterminate. Ajung mereu la ultima pagina si uneori ma bucur, pentru ca reusesc sa descopar cate o sclipire in toata ameteala din interior.

Shitter’s Club este radiografia unei nopti de depravare in cel mai nou club din Paris – se pare ca este o satira la adresa faimosului Le Bains Douche, discoteca din anii ’80, creata pe locatia fostei bai comunale. Cele mai cunoscute nume ale vietii de noapte, la creme de la creme, o adunatura de snobi si pitipoance pariziene cu limbaj franco-englezit s-au adunat la marele eveniment.

Autorul ne poarta prin noapte ora cu ora, ne trece prin personaje care mai de care mai depravate si ne lasa sa-l privim pe Marc in decaderea lui. Poate ca asta face si el, isi priveste personajul lasandu-l sa cada si apoi sa se ridice. In club, Marc se imbata, poarta discutii de umplutura, inventeaza un joc deosebit “Name Forgetting” din simplul motiv ca nu are habar cu cine vorbeste, se plictiseste, de cate ori are ocazia aplica testul “Triplului De ce” pentru a testa gradul de nebunie al cobailor sai. Are o doza de invidie pentru DJ si este atras cumva de iubita acestuia. Nu o poate avea, dar reuseste sa o drogheze cu ecstazy, amfetamina si tranchilizant de cai. In nebunia de acolo nimeni nu realizeza ca fata intra in coma. Reuseste, fara a-si da seama, sa o readuca la viata si o lasa plecand in cautarea unei alte domnisoare… una treaza cel putin.

Marc pare a fi totusi un spectator plictisit la o mascarada ce se vrea a fi o scena mondena. Este martorul depravarii, a prostiei, imoralitatii. Se lasa prins in vartejul halucinogen al petrecerii cautand mai departe…

In final am reusit sa-l inteleg… autorul isi salveaza din nou personajul. Iubirea il ridica din groapa grotesca ce tinde sa-l inghita. Marc gaseste “domnisoara” perfecta ce-l salveaza in zori. Este aici o afirmatie a lui care mi-a dat putin de gandit:

“- Stii de ce te iubesc? face misto intre doua saruturi, te iubesc fiindca nu te cunosc.

Apoi adauga:

- Si, dupa toate aparentele, chiar daca te-as cunoaste, tot te-as iubi.”

Pentru asta cred ca merita iertat pentru ciudata lui dorinta de a apartine unei lumi aflate in putrefactie, a unei lumi decazute pe care imi pare ca de fapt nu o doreste. Finalul salveaza cartea si in acelasi timp pe autor. Salveaza timpul pe care credeam ca mi l-am pierdut citind-o.