Pasunile raiului

Cartea asta mi-a adus mai multă confuzie decât certitudine. Am zărit-o la un moment dat într-o librărie și mi-am propus să o citesc, abia acum am apucat însă. Am fost atât de curioasă până unde merge totul și am realizat că nu a existat niciodată un scop anume și că Pășunile Raiului lui Steinbeck nu e decât o culegere de povestioare menite să laude pământul fertil și cu perspective bune din Las Pasturas del Cielo de lângă Salinas. Citind de atâtea ori numele Salinas, mi-am amintit unde-l întâlnisem și-altă dat’, anume în cartea Oameni și șoareci, tot a lui Steinbeck și una grozavă, dar grozavă de tot!

În continuare mi-a fost confirmată opinia că Steinbeck e un scriitor bun, că știe să se joace cu frazele, cuvintele, că descrie foarte frumos anumite locuri și, mai bine, evenimente. M-a indignat însă faptul că anumite pasaje sau personaje nu au fost suficient de bine explorate. Unele au dispărut subit din peisaj, altele au stat acolo, ca femeile de pe marginea șanțului. V-am spus, e dubioasă acțiunea. Uneori te aștepți ca personajele să se ridice din praful simplității, să se întâmple ceva extraordinar cu destinul lor, dar nu e așa.

Mi-a făcut însă plăcere lectura per ansamblu, mai mult pentru stilul autorului. Însă nu o pot pune pe același raft cu ale sale cărți reușite, pe asta o consider mai mult o carte de vacanță.