Istoria iubirii

Toată lumea pierde câte ceva în viață. Fie că-i vorba de o iubire, de cineva drag sau de speranță, pierderea ne face slabi și descurajați. Cu greu ne găsim forța de a înțelege și accepta ce ni s-a întâmplat sau de a o lua de la capăt încrezători. La fel se întâmplă și cu personajele din „Istoria iubirii”.

Dacă la început avem impresia că în carte avem două povești diferite și greu de înțeles, pe parcurs observăm cum cele două se îmbină și prind sens.

Pe-o parte îl avem pe Leo Gursky, un bătrânel octogenar singur și trist ce s-a situat în America după ce Holocaustul i-a amărât și zăpăcit viața. A venit în America pe urmele iubitei sale din tinerețe, sperând să o găsească, însă sfârșește prin a-și plânge de milă și a se ruga să nu moară singur și uitat. Unicul său fiu nu știe de existența lui, iar orice încercare de a se apropia de el și a-i mărturisi adevărul pare să eșueze. Îl are doar pe prietenul său Bruno, prieten cu care-și împarte amărăciunea și timpul.

Pe de cealaltă parte o avem pe Alma, o adolescentă de aproape 15 ani ce și-a pierdut tatăl și echilibrul din familie. Mama ei trăiește în amintire și nu reușește să-și revină după moartea soțului și pare a fi din ce în ce mai absentă și debusolată, iar fratele tinde să o ia razna pe zi ce trece. Alma încearcă din răsputeri să o ajute pe mama ei să-și revină, căutând fel și fel de ocazii de a-i reda fericirea alături de alt bărbat, însă fără succes. Totuși, ceva se schimbă la mama ei atunci când primește o ofertă de-a traduce o carte, o carte plină de însemnătate pentru ea și tatăl Almei, “Istoria iubirii”. Alma e și ea intrigată de această ofertă, mai ales că numele i-a fost dat după personajul feminin din carte, așa că încearcă să afle cât mai multe despre personaje, dacă sunt reale și dacă mai sunt în viață.

Ce legătură e între Alma, carte și bătrânelul Leo? Păi, acesta în tinerețe a scris o carte pentru a o impresiona pe iubita lui din tinerețe, o carte intitulată “Istoria iubirii”, a cărui personaj feminim a fost numit după aceasta, tot Alma.

Da, nu doar pare, chiar e întortocheată povestea, așa că trebuie citită cu atenție, și nu pe fugă. Într-un final, ițele se descurcă și personajele, chiar de nu-și schimbă destinul, își găsesc alinarea și își acceptă prezentul.

„Din momentul în care oamenii au început să simtă, dorinţa lor de a simţi a început să crească. Voiau să simtă mai mult, mai profund, indiferent cât sufereau. Oamenii au devenit dependenţi de sentimente. Se străduiau să descopere noi emoţii. E posibil ca aşa să se fi născut arta. S-au făurit noi bucurii, împreună cu noi tristeţi. A apărut eterna dezamăgire produsă de viaţa aşa cum este ea; a apărut uşurarea unei neaşteptate păsuiri; a apărut frica de moarte.

Nici acum încă n-au fost descoperite toate sentimentele posibile. Există încă unele aflate dincolo de capacitatea noastră de înţelegere şi de imaginaţia noastră. Din când în când, se iveşte câte un cântec cum nimeni nu a scris vreodată, sau o pictură cum nimeni nu a pictat vreodată sau altceva cu neputinţă de prevăzut, şi un sentiment nou se naşte în lume.”