Imblanzitorul apelor

Ma bucur de fiecare data cand descopar un autor roman ale carui carti le citesc pe nerasuflate. Mai mult, un autor roman pe care as fi dispusa sa il citesc chiar si pe e-reader, eu, o sustinatoare ferventa a cartilor tiparite. Asa mi s-a intamplat cu A.R. Deleanu si cartile sale (doar doua, din pacate, pana in momentul de fata).

Imblanzitorul apelor este romanul sau de debut si este, as indrazni sa afirm, poezie in proza. Autorul are un talent aparte in a aborda un subiect apocaliptic si de a-l transpune in cuvinte si fraze melodioase. Nicicand haosul nu mi s-a mai parut asa poetic. Recunosc ca nu o data mi s-a intamplat sa ma las purtata de cuvinte mai ceva ca de apele din carte si sa ma trezesc apoi in mijlocul potopului, printre personaje fara nume si musafiri nepoftiti.

Cartea ne linisteste si nelinisteste in acelasi timp. Nebunia, dragostea (de multe ori sinonime), foamea, ura, pedeapsa, nesiguranta, vina si intunericul plutesc impreuna in apele neimblanzite ale potopului. Dar povestea are mai multe straturi: nu este doar istoria unei iubiri cu final tragic, consemnarea declinului unei familii sau o relatare a unui potop de dimensiuni biblice. Este genul de poveste care se schimba de la un cititor la altul, cu personaje creionate in functie de cel/cea care citeste, cu trairi intense (care par a fi specifice cartilor lui A.R. Deleanu).

Naratorul, un tanar scriitor care incearca sa isi publice (fara succes) primul roman, decide sa se mute, temporar, cu iubita in casa parintilor - unde locuiesc si cei doi frati ai sai, dintre care unul in scaun cu rotile, si sotiile acestora, doua surori gemene - afland astfel, pe pielea lui, ca regula nescrisa a casei, "cand vine o femeie, alta pleaca", este adevarata.

Nu vreau sa va stric placerea unei lecturi intense, asa ca o sa ma opresc aici cu detaliile. Vreau doar sa amintesc de personajele fara de nume, universale si, totusi, puternic individualizate, incat am impresia ca daca m-as intalni cu ele pe strada le-as recunoaste.

Ca tot ziceam ca imi place mult cum este scrisa cartea, va las si cateva dintre citatele mele preferate (credeti-ma, sunt mai multe de atat):

"Ne cautam, ne gaseam, ne alergam, ne dezbinam, ne iubeam si ne uram, dar sa nu cumva sa crezi ca e vreo diferenta intre cele doua, nu iubesti la cineva totul, daca nu urasti ceva la el, ceva ce tu n-ai si el are, si invers. Va intalniti la mijlocul dorintelor."

"Ii placea sa se culce cu ea si sa o priveasca adanc in ochi si la final, inainte sa adoarma unul in bratele celuilalt, sa-i sopteasca pe intuneric: iti place ciocolata amaruie. Si ea sa zica: da. Apoi sa faca din nou dragoste si la final sa ghiceasca altceva: ai crescut fara bunici - da - iti plac pasarile - da - iti place sa fii singura - da. El ghicea si ea repeta: da, da, da. De fiecare data cand faceau dragoste, mai afla cate ceva despre ea."

"Cuvantul te face rege, dar nu-ti da un regat."

„O sa stau in fata ei toata viata, sau toata moartea, si o sa ma uit la ea.”

"Daca innebunesc, ma mai iubesti?" Chiar asa...