Cu ultima suflare

Tindem să credem că avem tot timpul din lume, însă nu e așa. Câte zile nu se pierd fără rost, fără să ne bucurăm de ce avem și fără să-i dăm un sens vieții? Uneori destinul ne poate surprinde într-un mod neplăcut și nisipul din clepsidra vieții noastre se poate împuțina fără să-l putem împiedica. Nu avem de ales, nu stă în forța noastră de-a schimba soarta, însă putem schimba modul în care privim lucrurile, modul în care acționăm. Paul Kalanithi e un adevărat exemplu demn de urmat și admirat. Când viața i-a întors spatele, el a luat-o în brațe. Ce poate fi mai emoționant decât atât?

Kalanithi a avut o viață activă și totuși și-a făcut timp să reflecteze asupra vieții și să caute răspunsuri despre sensul ei. De mic a fost atras de literatură, fapt ce l-a făcut să o și aproundeze în anii de studiu. Totuși, se pare că în paginile cărților nu a găsit ceea ce dorea, avea nevoie de răspunsuri mult mai concrete, așa că și-a îndreptat interesul spre medicină, spre neurochirurgie. Fiecare pacient pe care l-a tratat l-a ajutat în aprofundarea sensului vieții și-l făcea să se simtă mai împlinit, iar fiecare pacient pierdut îl făcea să-și pună alte întrebări. Era într-o continuă luptă interioară, aș putea spune. Căuta mereu mai mult și mai profund.

La treizeci și șase de ani află că are cancer la plămâni. Știe că timpul i se scurge printre degete și nu mai poate face nimic ca să-l oprească. Nu i-a luat mult timp să-și dea seama că acesta e felul vieții de a răspunde la întrebările lui. E normal să ne punem întrebări și să căutăm răspunsuri, însă în loc să ne focusăm viața în acest demers, mai degrabă o trăim. De asta ne-a fost dată.

Paul Kalanithi și-a petrecut ultimele luni din viață bucurându-se de cei din jurul lui și scriind la această carte, îndeplinindu-și așa și visul/ pasiunea din copilărie. Cartea e plină de profunzime și sens. Neurochirurgul îmbină momentele importante și de răscruce din viața sa cu întrebările pe care toți ni le punem, sperând ca printre rândurile sale să găsim răspuns măcar la câteva din ele. Kalanithi s-a stins din viață înainte ca această carte să fie publicată, ceea ce face întreaga lectură să sensibilizeze cititorul și mai mult. Lumea a pierdut nu doar un neurochirurg priceput, ci și un scriitor fain, căci avea un talent deosebit de-a înșira idei, gânduri și trăiri printre rânduri.

Recomand cu căldură cartea. Cu siguranță mișcă sufletul și-l trezește la realitate. Acum e timpul să trăim din plin. Nu mâine, nu peste ani. Acum. Din inimă și cu toată ființa noastră.

“Moartea vine după noi toți. După medici, după pacienți. Aceasta este soarta noastră, a ființelor umane ca organisme care trăiesc, respiră și au un metabolism.”

“Chiar dacă tu ești perfect, lumea nu e. Secretul constă în conștientizarea faptului că nu ai încotro, jocurile sunt făcute, vei pierde, mâinile și judecata ta vor da greș la un moment dat și totuși te vei lupta să învingi. De dragul pacienților tăi. Nu poți atinge perfecțiunea niciodată, dar te poți încrede într-o asimptotă, pe care alergi și te străduiești din răsputeri, fără oprire.”

„Caracterul definitoriu al organismului este lupta. Să descrii viața altfel ar fi însemnat să pictezi un tigru fără dungi.”

“Avem nevoie de cuvinte pentru a merge înainte.”