Destin în bătaia vântului. Jurnal

Deși am citit destul de multe cărți despre sistemul sovietic de la începutul anilor 1900, nimic nu m-a pregătit pentru jurnalul Evgheniei Ghinzburg. Romanul acesta m-a lovit drept în moalele capului și mi-a deschis ochii într-un fel în care nici o altă carte nu a făcut-o până acum.

Nici măcar nu îmi dau seama cum și ce pot scrie despre această carte. Până la urmă, cum pot recenza viața unui om? O viață atât de tulburătoare, cu o poveste care ar impresiona până și cele mai nemiloase ființe de pe Pământ. Este aproape imposibil să găsești cuvintele potrivite pentru a descrie acest roman, dar voi încerca.

”Destin în bătaia vântului” este mai mult decât o carte. Este o mărturie și o lecție de istorie pe care consider că toți ar trebui să o citim. Am mai spus-o și am s-o mai spun: este important să citim despre crimele și atrocitățile din trecut, pentru a evita să le repetăm. Iar cartea Evgheniei este una dintre cărțile care face exact acest lucru: îți deschide ochii și îți amintește cât de important este să ne cunoaștem istoria.

Chiar dacă am citit-o în doar două zile, mi s-a părut una dintre cele mai greu de citit cărți. Nu pentru că ar fi fost scrisă prost sau nu mi-ar fi plăcut, ci pentru că este greu să citești despre atât de multă suferință și chin. Autoarea a reușit să transmită atât de bine sentimentele ei și atmosfera din pușcăriile Rusiei, încât uneori aveam impresia că mă aflu acolo. Citind, am simțit de foarte multe ori nevoia să las cartea jos și să revin la realitate. Însă mă întorceam repede la lectură, pentru că ”Destin în bătaia vântului” a avut un efect incredibil asupra mea. Mi-a plăcut la nebunie, chiar dacă nu înțeleg cum se poate așa ceva. Atât de multă suferință stă în cartea aceasta, dar și atât de multă frumusețe.
Evghenia nu vorbește numai despre nedreptate și chin; ea spune și o poveste despre supraviețuire, loialitate, prietenie, curaj și iubire.

M-a uimit și m-a emoționat acuratețea cu care Evghenia și-a amintit fiecare detaliu. Ea povestește totul în detaliu, de parcă ar fi scris acele cuvinte pe loc, chiar după ce a trăit respectivele experiențe. Astfel am înțeles cât de profund au marcat-o evenimentele pe care le-a trăit. Cuvintele ei au, de asemenea, un impact incredibil asupra cititorului, dat fiind faptul că ea nu se folosește de tehnici de înduioșare. Ea nu încearcă să își plângă de milă, și nici nu își blesteamă zilele pentru ce i s-a întâmplat. Pur și simplu spune povestea ei cu o putere incredibilă, povestind totul cu sinceritate și o ușoară duritate care transmite mai multe sentimente și mesaje decât orice altă carte scrisă cu scopul de a emoționa.

Am urmărit povestea Evgheniei cu sufletul la gură. Mi-a plăcut felul în care a fost scrisă cartea, m-a uimit puterea Evgheniei, am fost pur și simplu îngrozită de felul în care erau tratați prizonierii în anii respectivi și am aflat o mulțime de lucruri despre psihologia umană. Mă înclin în fața autoarei pentru mărturia și lecția de viață pe care ni le-a oferit. Da, cu siguranță este una dintre cărțile pe care consider că toată lumea ar trebui să le citească!