Amantul japonez

Tindem uneori să ținem cont mai mult de prejudecățile celorlalți decât de împlinirea noastră. Ezităm să riscăm și să luăm anumite decizii pentru că ne temem de furtunile ce s-ar putea isca și uităm cât de mult ne dorim liniștea de după. De ce e atât de greu să ieșim din zona de confort, să renunțăm la culcușul călduț pentru a ne lupta pentru fericirea noastră? Punem temerile pe primul loc și împlinirea noastră pe ultimul. Păcat.

Alma Belasco a decis ca ultimii ani din viață să-i trăiască într-un loc retras, liniștit și comod, mai exact într-un azil de bătrâni din San Francisco. Nu e un azil oarecare, ci unul select, unul doar pentru persoane cu o situație financiară bine pusă la punct ce își pot permite să trăiască în lux chiar și în ultimele clipe. Deși ar fi putut să-și transforme locuința din azil într-una sofisticată, Alma a decis să păstreze doar strictul necesar, doar ceea ce într-adevăr îi folosește și o face fericită. De ce? Poate pentru că de-a lungul vieții a făcut fix contrariul și acum regretă…

Așa după cum dezvăluie și scriitoarea încă din titlu, e vorba despre o iubire neîmplinită. Neîmplinită nu în sensul că dragostea nu era reciprocă, ci pentru că nu s-au putut bucura de ea pe deplin. L-a cunoscut pe Ikimei încă din copilărie, el fiind fiul grădinarului rudelor ce-au avut grijă de Alma. Părinții au trimis-o din Polonia în America pentru a o scăpa de Holocaust. În Ikimei a găsit căldura și sprijinul ce-i lipseau, sentimente ce s-au aprins într-o dragoste pătimașă. Totuși, cei doi nu s-au putut bucura pe deplin unul de celălalt. Cum relația lor ar fi fost aspru judecată, întrucât rasismul era criticat de toți, Alma nu a avut curaj să-și înfrunte familia și să renunțe la tot ce avea pentru Ikimei și au ținut secretă relația lor. Aceasta însă nu a ținut prea mult, căci viața la un moment dat a trebuit să îi separe.

Irina Bazili, cea care are grijă de Alma la azil, se apropie treptat de aceasta și încearcă să o facă să-și împărtășească secretul ce îi îngreuna sufletul. Povestea Irinei de asemenea e tulburătoare și Allende ar fi putut scrie cu ușurință o carte aparte și despre ea. Irina a fugit din Moldova pentru a scăpa de comunism și traficul de persoane. Viața i-a fost zdruncinată de multe evenimente tragice, însă a reușit pe cât posibil să-și ia viața de la capăt. Dându-și seama că viața nu a fost blândă cu niciuna dintre ele și le-a pus la încercări grele, Alma și Irina s-au împrietenit și au încercat să se ajute una pe cealaltă. Cum și cât au reușit? Atât cât sufletul să le devină mai ușor și regretele mai puțin dureroase.

Cartea Isabelei Allende nu e făcută să te țină în suspans, ci să te pună pe gânduri și să te facă să-ți analizezi la rândul tău viața. Ai luat până acum deciziile corecte pentru a fi fericit? Ai viața pe care ți-o dorești? Mai ai timp să schimbi ceva? Atunci fă-o, nu-i lăsa pe cei din jur să o facă în locul tău, nu lăsa teama să pună stăpânire pe tine. Ia atitudine și îndrăznește să fii împlinit cu tine însuți!

“Ai o singură viață, dar dacă o trăiești bine e suficient.”

“Toți ne naștem fericiți. Pe drum, viața ni se mai murdărește, dar putem să o spălăm. Iar fericirea nu e exuberantă și zgomotoasă, precum plăcerea sau bucuria. E tăcută, liniștită, suavă, e o stare interioară de satisfacție ce începe prin a te iubi pe tine însuți.”