Copiii lui Irod. Raport moral asupra copiilor lasati in grija statului

Descriere

„Radiografia sistemului de protecÈ›ie specială mi-a arătat că acesta eÈ™uează în misiunea lui esenÈ›ială, aceea de a avea grijă de copiii crescuÈ›i de către stat, de a le dezvolta capacitățile È™i de a face din ei niÈ™te cetățeni integraÈ›i. Odată ce au împlinit vârsta legală, odată ce nu mai pot alimenta, prin însăși persoana lor, funcÈ›ionarea sistemului, tinerii sunt lăsaÈ›i la o parte ca o povară de care acesta trebuie să scape. Am avut teribila senzaÈ›ie că imensa maÈ™inărie impersonală a sistemului de protecÈ›ie e un uriaÈ™ Moloh în căutare de noi È™i noi victime, un monstru al cărui singur scop este supravieÈ›uirea, prin orice mijloace È™i cu orice preÈ›. Sunt oare de-ajuns sensibilitatea È™i umanitatea ca să oprim monstrul? Cât pot face mijloacele pur administrative pentru salvarea celor mai fragili È™i mai lipsiÈ›i de apărare dintre noi?
În pofida controalelor efectuate, a semnalelor de alarmă trase de televiziuni È™i a articolelor de investigaÈ›ie, lupta cu această instituÈ›ie-gigant ar putea părea pierdută din start. Abuzurile sunt comise cu acordul tacit ori chiar cu concursul serviciilor care ar trebui să îi protejeze pe copii È™i să le asigure starea de bine. Vocea copiilor, strigătele lor de ajutor par să se piardă prin hățiÈ™ul birocratic care îngroapă realitatea sub tone de hârtii cu È™tampilă.
Poate că e nevoie să ne gândim È™i la soluÈ›ii de tipul: unde statul nu face mai nimic, comunitatea trebuie încurajată să compenseze! ProtecÈ›ia copilului devine atunci o obligaÈ›ie morală a întregii societăți. S-ar declanÈ™a un proces general de reflecÈ›ie È™i mobilizare pentru a lumina cu adevărat viaÈ›a acestor copii. Pentru că ei nu sunt copiii nimănui, ci sunt ai noÈ™tri, ca societate. Iar stadiul în care societatea noastră se află este perfect reprezentat de felul în care îi tratăm. Schimbând ceva în vieÈ›ile lor, ne schimbăm pe noi, în bine.“ – Vlad Alexandrescu