Despre arta si poezie, Volumele I si II

Descriere

“Definitoriu pentru inteaga filozofie clasica germana a fost caracterul ei sistematic, ceea ce presupune, ca principiu ordonator, prevalenta intregului asupra partii, implicarea diferitelor discipline filozofice in cate o viziune filozofica unica. Kant a fost modelul: constructivismul sau a cerut de desavarsirea triadei “critice”, complentarea “ratiunii pure” si a “ratiunii practice” prin “puterea de judecata”; printr-o filozofie a artei si o teleologie, revendicate de considerente arhitectonice, asemenea unor elemente mendeieviene, presupuse chiar inaintea detalierilor.

Nu altfel s-au petrecut lucrurile cu Fichte su cu Schelling; pentru cel din urma, “filozofi artei” era consubstantiala “sistemului idealismuli transcendental.” Aceasta prima premisa Hegel o mosteneste, asadar, de la predecesorii sai. In rand cu o a doua, pe care o gaseste insa la ei doar intr-o forma embrionara: implicarea istoricului in logic. Comparativ cu maestrul, Schiller a istoricizat “kantianismul”, iar romantismul filozofic, in care etapele lui incipiente, s-a indreptat catre o gandire istorica. In aceasta privinta, mai era insa de parcurs esentialul.

Performanta de capetenie a lui Hegel a constat, anume, in unirea logicii si a istoriei, in impregnarea – am zice astazi – sincronicului cu diacronicul. El a fost cel care a inteles si explicitat fiintarea ca devenire, sistemul ca desfasurare, printr-o monumentala tentativa a autocuprinderii, concomitent orizontala si verticala; o revolutionara osmoza de planuri, intre ala carei dovezi trebuia sa fie inclusa si estetica…”