Testamentul Mariei

Testamentul Mariei, ce i-a adus lui Colm Toibin Marele Premiu International Metropolis bleu in 2013, are povestea proprie: intii piesa de teatru creata in Irlanda si reluata in New York, pe Broadway, s-a preschimbat apoi in roman. Ca sa scrie, Colm Tóibín a calatorit la Efes, unde se crede ca s-ia gasit refugiul Maria dupa Rastignire, mai inainte a fost la Ierusalim, a recitit Evangheliile, a parcurs scrierile unor specialisti, mai ales ale lui Geza Vermes, unul dintre marii cunoscatori ai vietii lui Isus. Apoi a ales personajul a carui voce relateaza povestea – Maria asteptindu-si sfirsitul. (...)

Maria cea impietrita in durerea si judecata aspra fata de sine pare ca nu intelege si nu vrea sa inteleaga spusele ucenicilor care judeca toate cele petrecute cu fiul ei ca vointa tatalui. Tacit, ea priveste totul cu ochii unei mame al carei fiu s-a tot indepartat de ea pina cind ajunge sa le apartina altora, sa aduca o noua credinta. Testamentul Mariei propune alta viziune asupra dramei cristice, a fiului care s-a desprins de propria mama, desprindere care nu o linisteste si o lasa neimpacata pina la moarte. Ca si Copilaria lui Isus, romanul irlandezului catolic va tulbura, va deruta si-i va incita pe cititori la propria descifrare.

Testamentul Mariei este un microroman in care scriitorul irlandez Colm Toibin, unul dintre cei mai buni, a concentrat doze periculoase de transgresivitate si de iconoclasm, provocind simultan limitele fictiunii si pe cele ale dogmei crestine. A fortat aceste limite nu numai pentru ca a problematizat, prin subiectul ales, veridicitatea unor episoade biblice – iar jocul la limita apocrifelor, care provoaca dogma crestina, angajeaza, cum stim, pasiuni de tot felul si atinge usor sensibilitati religioase. (...)

Modul in care Colm Toibin provoaca literatura si limitele ei nu tine, asadar, numai de subiectul ales. Tine de o intentionalitate contestatara, fara indoiala, dar si de felul in care a orientat toate mijloacele de care dispune ca prozator, toate strategiile, dar si toate convingerile, pentru a discerne o voce, in acelasi timp centrala si marginala.

Testamentul Mariei este un micro-romande dimensiunile unei nuvele, practic, care pune sub semnul intrebarii o serie de intimplari povestite in Evanghelii. Cartea aduce in scena un portret al Fecioarei Maria cit se poate de necanonic: Maria vazuta de Colm Toibin nu mai este intruchiparea resemnarii si a renuntarii, pe scurt, nu mai este mater dolorosa din Evanghelii, prezenta blajina al carei rol fixat de traditie este de a intervine pentru pacatosi pe linga Tatal din ceruri. Este o femeie insingurata, pietrificata de suferinta, care a cunoscut frica si i-a inteles puterea, care a avut indoieli si care e chinuita de evidenta unui fapt-limita: anume ca nu a putut sa se sacrifice odata cu propriul fiu.(...)

Testamentul Mariei este o carte pe cit de subtire, pe atit de puternica si de bogata. Stilistic, nimic nu e incurcat in ea: frazele sint limpezi si curate, nimic nu e invalmasit la suprafata. Dincolo de litera textului se adinceste o drama traita dureros, adica omeneste, de o femeie confruntata cu o pierdere violenta si ultima.

Testamentul Mariei de Colm Tóibín rescrie drama cristica din perspectiva mamei indurerate, continuind formula romanului istoric inspirat de Evangheli.

Fiindca nu vine drept alternativa viabila pentru cititorii Noului Testament (credinciosi, curiosi, impatimiti ai lumilor fictionale ori cercetatori), Testamentul Mariei va ramine, probabil, o explorare a preocuparilor autorului pentru modalitatile in care se creeaza istoria oficiala, sub pretextul aducerii in prim-plan a unui personaj pe care el il percepe drept marginalizat de Scripturi.