Ogorul

Ogorul pare sa fie, in cele 328 de pagini, o carte dura despre viata, soarta, inteligenta neslefuita si drama. Personajele sint foarte bine creionate, fiecare reprezinta un simbol prin atitudine si ginduri, prin greseli si stradanii. Cartea este developata in alb-negru, nimic nu aduce curcubee in ochii cititorului, insa forta, dinamismul cu care lucrurile se petrec, activitatea nesfirsita a oamenilor de la tara si nivelul de trai la limita subzistentei, ambitiile si vesnicele prostii ale tineretii, toate acestea alcatuiesc o realitate trasata in carbunele cel mai negru.(…)

Foarte multa psihologie aici, intriga si rasturnari de situatie: un roman care se inchide intr-un cerc al ogoarelor. Wang-Lung ajunge in cele din urma sa devina una cu pamintul, la figurat vorbind. Devine sec, tacut, imbatrineste, nu mai da rod, se ineaca in nelinistea casei sale. Abia la batrinete, Wang-Lung isi da seama ca mindria unei familii nu consta in a avea foarte multi membri si nici gramezi de bani, ci liniste sufleteasca. Ajunge prea tirziu la concluzia aceasta, intrucit ii vine vremea sa fie uitat intr-un colt, lasind pe cei tineri sa orinduiasca intreaga casa si paminturile lui.

Ogorul este insa mai mult decit povestea pasiunii pentru pamint a unui taran din China inceputului de secol XX. Ascensiunea sa sociala si decaderea logica, fireasca, naturala, sint laturi ale transformarilor din China acelei perioade. Mai interesant este ca, peste costumul acesta social, Pearl S. Buck a potrivit o pelerina emotionala, o serie de imagini imposibil de uitat, cu foamea care da in canibalism sau cu diferite elemente de traditie socanta (un singur exemplu: bolnavul moare impacat daca-si vede sicriul, intelege ca familia are grija de el).